Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ S-au plâns că polițiștii i-au bătut și le-au cerut mită. Doi indivizi, cercetați pentru mărturii false

Trei bărbați cu vârstele cuprinse între 27 și 59 de ani, originari din raionul Strășeni au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de mărturii mincinoase. Doi dintre ei au fost anterior judecați, unul pentru escrocherie, iar altul pentru omor premeditat.

Publicat

La data de 3 octombrie curent, polițiștii din Criuleni au stopat un microbuz care transporta 12 metri steri de material lemnos, fără acte de proveniență. Mai mult, șoferul nu deținea actele necesare care permit exploatarea tehnică a transportului. În autovehicul se mai aflau și alți bărbați.

Nemulțumiți că au fost stopați și documentați, pentru a scăpa de pedeapsă și a defăima imaginea poliției, bărbații, în urma unei înțelegeri cu doi complicii de-ai lor, au sesizat Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI, despre faptul că, la momentul stopării și verificării microbuzului cu încărcătură, angajații poliției au solicitat surse bănești, după care i-ar fi agresat fizic.

În urma investigațiilor efectuate de către procurorii Procuraturii Criuleni, la 27 octombrie a fost adoptată ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale și clasarea procesului penal, constatându-se că atât pretinsa parte vătămată, cât și martorii audiați au depus mărturii mincinoase în cadrul procesului penal.


Menționăm că, locul stopării mijlocului de transport era supravegheat video, despre care fapt șoferul și persoanele din autovehicul nu cunoșteau.

În acest caz, Procuratura din Criuleni a pornit două cauze penale pentru denunţarea falsă sau plângerea falsă și declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă.

Persoana culpabilă de asemenea infracțiune, riscă amendă în mărime de la 27 500 la 57 500 de lei sau cu închisoare de până la 5 ani.


Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii