Rețele de socializare

Moldova

884 persoane, documentate pentru diverse încălcări de traversare a frontierei de stat

În perioada de la data de 12 octombrie până în data de 18 octombrie, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au fost notificate 853 de evenimente cu documentarea a 884 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova.

Publicat

Astfel, au fost înregistrate 61 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere. Patru cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

Conform datelor, au fost documentate 781 de contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională și încălcarea regimului de transporturi. De asemenea, șapte cazuri au fost  de trafic ilicit de bunuri.

În acest context, au fost declanșate 145 de consemne, dintre care trei consemne pe Interpol și 142 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.


În decursul săptămânii precedente 50 de cetăţeni străini, dar și 49 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 804 procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 607 000 și încasarea amenzilor de 296, 725 lei.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 82,162 traversări, mai multe treceri fiind pe sensul de ieșire din țară – 42,347 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 30,022 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 57% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.


Moldova

Accident teribil la Soroca: Un șofer a murit pe loc, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital.

Accident teribil în raionul Soroca. Un bărbat și-a pierdut viața, iar o femeie a fost grav rănită, în urma unui accident rutier violent produs în dimineața zilei de 23 martie, în jurul orei 06:00, în apropierea localității Alexandru cel Bun.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un automobil condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, cetățean străin, ar fi ieșit pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un camion. La volanul autocamionului se afla un bărbat de 45 de ani, locuitor al raionului Soroca.

Impactul a fost extrem de puternic. În urma coliziunii, șoferul automobilului a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea echipajelor de intervenție. Pasagera acestuia a fost grav rănită și preluată de ambulanță, fiind transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Martorii spun că automobilul a fost făcut zob în urma impactului și a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului. Camionul, la rândul său, a fost proiectat în afara carosabilului, blocând temporar circulația în zonă.


La fața locului au intervenit polițiștii și alte servicii specializate, care au asigurat perimetrul și au demarat cercetările. Oamenii legii documentează în continuare cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie fără margini în satul Svetlîi: O fată de 15 ani a murit, după ce motocicleta pe care se afla s-a tamponat cu o mașină.

O minoră de doar 15 ani și-a pierdut viața, după ce motocicleta pe care se afla s-a izbit violent de un automobil. Tragedia s-a produs în seara zilei de 21 martie, în satul Svetlîi, din municipiul Comrat.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de poliție, oamenii legii au fost alertați despre producerea unui grav accident rutier în care a fost implicată o motocicletă.

La ghidonul vehiculului pe două roți se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani, care avea ca pasageră o minoră de 15 ani. În urma coliziunii violente, fata a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea echipajelor medicale.

Tânărul care conducea motocicleta a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Preliminar, șoferul mașinii nu a avut de suferit traumatisme.

În prezent, polițiștii documentează cazul și stabilesc toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Oamenii legii atrag atenția că, odată cu încălzirea vremii, crește numărul celor care aleg motocicletele ca mijloc de transport și îi îndeamnă pe participanții la trafic să respecte regulile de circulație și să poarte echipament de protecție, pentru a preveni astfel de tragedii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

topul săptămânii