Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ S-a drogat, apoi a ieșit la plimbare: Un tânăr de 22 de ani a fost prins în stare de ebrietate narcotică

S-a drogat, apoi a ieșit la plimbare. Un tânăr de 22 de ani a fost prins în stare de ebrietate narcotică pe o stradă din Chișinău. Totul a avut loc în după-amiaza de 15 octombrie, în timp ce un echipaj al trupelor de carabinieri patrulau pe strada Albișoara.

Publicat

Individul manifesta un comportament inadecvat și le-a atras imediat atenția oamenilor legii. Prin urmare, acesta a fost stopat pentru verificări. În buzunarul hainei, individul avea două pliculețe cu o substanță asemănătoare narcoticelor. Luat la întrebări, individul s-a încurcat în declarații și nu a putut explica de unde are acele droguri. La locul incidentului a fost chemat și un echipaj de poliție. Tânărul de 22 de ani a fost dus la inspectorat pentru audieri, iar pachețelele cu substanța suspectă au fost transmise experților care urmează să se expună privind conținutul lor.

Dacă se va demonstra că în pachețele erau droguri, individul va fi cercetat penal pentru păstrarea și consumul substanțelor interzise.

În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri recomandă, oamenilor, în cazul în care au observat în stradă sau în alte locuri publice persoane sub influența drogurilor, să apeleze la 112 sau să se adreseze la cel mai apropiat post de carabinieri.

echipa.md



Advertisement

Moldova

Iresponsabilitatea costă: Nouă persoane au fost sancționate pentru că au dat foc vegetației uscate

Iresponsabilitatea i-a bătut la buzunare. Nouă persoane au fost sancționate, timp de o săptămână, pentru că au dat foc intenționat vegetației uscate.

Publicat

Mai exact, spun oamenii legii, este vorba de 5 oameni din raionul Fălești, trei din Rîșcani și unul din Bălți. Suma totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 19.000 de lei.

Mai mult, cinci dintre aceste persoane, pe lângă faptul că vor scoate bani din buzunar, vor trebui să facă și ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Oamenii legii totuși menționează că față de săptămâna precedentă, numărul încălcărilor a scăzut, atunci fiind amendate 23 de persoane. Potrivit IGSU, de la începutul anului aproape 1.200 de incendii de vegetație care au distrus peste 2.500 de hectare de teren.

În context, IGSU atenționează încă o dată cetățenii că focul în vegetația uscată poate fi extrem de periculos! Este important să se evite aprinderea focurilor în grădini, arderea gunoiului sau a crengilor și utilizarea focului deschis pentru curățenie.


Aruncarea țigărilor sau a chibriturilor aprinse pe iarbă uscată sau în zonele forestiere și agricole trebuie evitată cu strictețe. De asemenea, este crucial să fie monitorizați copiii și să li se interzică jocul cu focul sau alte surse de ardere.

În caz de situații de risc, oamenii trebuie să ceară ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Chișinău: Un cetățean român a urcat într-un copac, în fața Parlamentului și amenința că-și dă foc

Un bărbat a pus pe jar poliția, pompierii, dar și medicii de pe ambulanță, după ce a urcat într-un copac din fața Parlamentului și a amenințat că își dă foc. Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de 18 aprilie, în centrul capitalei.

Publicat

foto: Unimedia.INFO

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, bărbatul este cetățean român și are 60 de ani. Acesta a urcat în copac, având cu el o sticlă cu benzină și o pancartă și ar fi amenințat trecătorii că se va stropi cu combustibil și se va auto-incendia.

Panicați, trecătorii au sunat imediat la numărul de urgență 112 și au sesizat autoritățile. La fața locului, au intervenit imediat poliția, pompierii, dar și o ambulanță.

După mai multe runde de discuții, pompierii au reușit să coboare bărbatul, iar o echipă de medici l-au transportat la spital pentru investigații medicale.


Deocamdată se cunoaște doar faptul că individul a urcat în copac în semn de protest, însă motivul exact dar și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite ulterior.


Citește mai departe

Moldova

Schema de spălare de bani prin „burse de valori internaționale”. Doi moldoveni au înșelat cu sute de mii de lei cetățeni străini

Au pus la cale o schemă de spălare de bani, prin care s-ar fi îmbogățit cu sute de mii de lei, iar acum vor fi obligați să răspundă pentru asta. Doi moldoveni cu vârste de 25 și 35 de ani sunt bănuiți de poliție că timp de câteva luni ar fi înșelat mai multe persoane cu sume mari de bani.

Publicat

Potrivit schemei, totul funcționa printr-un centru de apel din capitală, unde 50 de operatori ar fi contactat potențiali clienți din Rusia, Kazahstan, dar și din câteva state europene și i-ar fi convins să investească în acțiuni financiare de pe așa-numitele „burse de valori internaționale”. În realitate însă, banii investiți de către victime ajungeau în conturile administratorului centrului, dar și complicelui acestuia.

Mai mult, cei doi suspecți ar fi instalat un sistem de telefonie, prin care numerele de telefon de pe care apelau operatorii erau falsificate, iar platformele pe care erau invitați clienții, erau de asemenea gestionate de cei doi moldoveni.

În același timp, centrul de apel a fost înființat pe numele unei persoane interpuse din regiunea transnistreană, care de fapt nu conducea afacerea.


Potrivit poliției, suma investițiilor cifrează sute de mii de lei. În timpul descinderilor, ofițerii de investigații au ridicat șase calculatoare portabile, 20 de telefoane și înscrisuri de ciornă. Oamenii legii continuă cercetările în acest dosar.

 


Citește mai departe

topul săptămânii