Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Incendiu într-un apartament din Bender: Două persoane au murit

Tragedia a avut loc pe data de 12 octombrie, în jurulu orei 04.00, dimineața, într-un apartament amplasat pe strada Comunismului.

Publicat

Pompierii au fost alertați de către vecinii locuinței, precum că din apartamentul de la primul etaj, iese fum dens cu miros înțepător. În scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj de pompieri. Ușa de la intrare a fost blocată. Astfel, pompierii au fost nevoiți să pătrundă în locuință prin deteriorarea geamului bucătăriei, transmite mvdpmr.org

Prin urmare, în apartament au fost depistate două cadavre de gen masculin, unul dintre victime fiind cu vârsta de 51 de ani. Acesta îi revenea proprietarului apartamentului în calitate de frate. Ulterior, s-a stabilit că în ziua tragediei cei doi decedați consumau băuturi alcoolice. Centrul de aprinderea s-a dovedit a fi canapeaua amplasată la balconul locuinței. Datorită faptului lipsei de oxigen în încăpere, focul nu a primit răspândire, ulterior incendiul a distrus doar 5 m2 din toată suprafața locuinței.

La fel, a mai fpst stabilit că incendul a fost provocat de mucul de țigară nestins.



 

 


 

 


 

Moldova

Doi copii intoxicați cu monoxid de carbon la Fălești. Coloană pe gaz conectată la butelie, instalată în baie

Doi copii de 2 și 6 ani din satul Șoltoaia, Fălești, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o coloană pe gaz propan-butan folosită pentru încălzirea apei.

Publicat

Incidentul a avut loc pe 8 decembrie, la ora 20:45, în timp ce mama îi spăla în baie. În încăpere nu exista ventilare, iar geamul era închis, ceea ce a favorizat acumularea gazelor. Copiii au fost preluați de un echipaj medical și transportați la spitalul raional.

Menționăm că o persoană a murit, iar alte două au fost spitalizate în ultimele 72 de ore în raioanele Rîșcani, Anenii Noi și Criuleni, în urma unor incendii și intoxicații cu fum.

Un bărbat de 60 de ani din Malinovscoe a fost găsit carbonizat într-o locuință cuprinsă de flăcări. La Floreni, un bărbat de 73 de ani a fost evacuat dintr-un apartament incendiat și transportat la spital cu intoxicație cu fum.


La Izbiște, o femeie de 86 de ani a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la o sobă defectă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat

Un accident grav a avut loc în dimineața zilei de 8 decembrie, în jurul orei 04:00, la intrarea în localitatea Moscovei.

Publicat

Potrivit Cristinei Ciobanu, ofițerul de presă al IP Cahul, impactul s-a produs frontal între un automobil Dodge Ram și o autospecială a Serviciului de Ambulanță.

„Membrii echipajului medical au suferit diferite traumatisme și au fost transportați pentru investigații. Șoferul automobilului a părăsit locul accidentului, iar poliția întreprinde măsuri pentru a-i stabili identitatea și locația”, a declarat Ciobanu.

Pe caz a fost inițiat un proces penal, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele coliziunii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Peste 30 de percheziții CNA într-o schemă de corupție la permise auto. 23 de persoane sunt vizate în dosar

CNA și procurorii municipiului Chișinău au descins astăzi cu peste 30 de percheziții într-un dosar de corupție legat de eliberarea permiselor de conducere în raionul Călărași.

Publicat

Acțiunile fac parte dintr-o investigație amplă începută la 15 octombrie, când au avut loc 50 de percheziții și trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Potrivit anchetatorilor, 23 de persoane sunt vizate în prezent: 14 candidați la obținerea permisului și 9 examinatori de la Direcția Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto „Ungheni”. Schema presupunea plăți cuprinse între 500 și 700 de euro pentru „a trece” examenele teoretice și practice.


În urma descinderilor de astăzi, o persoană a fost reținută, iar celelalte urmează să fie audiate în calitate de bănuit. CNA anunță că acțiunile continuă pentru a documenta toate persoanele implicate și a clarifica întregul lanț infracțional.

Autoritățile reamintesc că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la o hotărâre definitivă a instanței.


Citește mai departe

topul săptămânii