Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Asasin la comandă, judecat

UNUL DIN CEI DOI FRAȚI, CARE ORGANIZAU CRIME LA COMANDĂ, CONDAMNAT

Publicat

Unu din cei doi frați din Orhei, care lucrau ca asasini la comandă, și-a primit sentința. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani a fost condamnat la 18 ani de pușcărie pentru două tentative de omor la comandă, produse în raionul Cantemir și municipiul Chișinău, dar și pentru păstrarea ilegală a armei de foc. Amintim că cele două crime au fost comise în 2018.

În primul caz, el, împreună cu fratele său care urmează și el să compară pe banca acuzaților, au primit comanda de a-l omorâ pe un bărbat. Prin urmare, în timp ce victima se deplasa pe o stradă din Chișinău cu automobilul, cei doi ar fi tras de mai bine de 20 de ori dintr-o mitralieră-pistol de model „AK-74”, în vehiculul acesteia.

O altă comandă privind comiterea unui omor viza o persoană din raionul Cantemir. De această dată, individul a intrat chiar în curtea victimei și a tras în ea dintr-o altă armă, de mai multe ori. Din fericire, în pofida numeroaselor răni grave, ambele victime au supraviețuit. Cei doi frați au fost reținuți în toamna anului 2019 și până în present s-au aflat în arest.


De menționat că anterior, persoana care a comandat omorurile a fost condamnată la 15 ani de pușcărie. Pentru faptele comise, pe lângă pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 18 ani, bărbatul de 40 de ani va trebui să plătească și peste 50.000 MDL, prejudicii morale și cheltuieli judiciare.

echipa.md

 


Ediție TV

/VIDEO/ Accident frontal, la Sângerei

Accident violent în apropierea satului Chișcăreni din raionul Sîngerei. O mașină s-a tamponat frontal cu un autocamion. Impactul a avut loc pe data de 23 octombrie, la ora 12.50.

Publicat

Poliția a fost apelată precum că, două vehicule s-au lovit frontal și sunt persoane traumate. Imaginile cu consecințele tamponării au fost înregistrate pe o cameră de bord al unui alt șofer. În secvența filmată se vede cum ambele vehicule stau accidentate pe o bandă de șosea.

La fața locului au intervenit imediat polițiștii împreună cu medicii de pe ambulanță, care au aflat că un șofer de 62 de ani a pierdut controlul asupra volanului și a ieșit pe banda de contrasens, iar prin urmare s-a izbit într-un camion condus de un bărbat de 39 de ani. În salonul automobilului se mai afla o pasageră cu vârsta de 42 de ani.

Ulterior, bărbatul de 62 de ani împreună cu femeia de 42 de ani, au fost transportați la spital cu multiple traumatisme. Ambii conducători auto au fost testați la alcool cu rezultatul de 0,00 mg/l în aerul expirat. Alte circumstanțe se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Expoziție vandalizată, în capitală

Expoziția fotografului Alex Iordache dedicată medicilor de la Institutul de Urgență, care luptă în prima linie cu virusul COVID-19, a fost vandalizată. Mai multe fotografii, care au fost expuse la intrarea în Parcul Valea Morilor de la Botanica, au fost date cu spray negru.

Publicat

Din imaginile postate pe o rețea de socializare se vede că fețele medicilor au fost murdărite cu spray negru.

Contactată de tv8.md, ofițer de presă a Direcției de Poliție Chișinău, Natalia Stati, a menționat că Politia s a autosesizat, la fata locului s-au deplasat angajatii Inspectoratului de Poliție Botanica pentru stabilirea circumstanțelor. „Polițiștii întreprind toate măsurile pentru identificarea persoanelor care au comis aceasta contravenție”, a menționat Natalia Stati.

Expoziția „Prinși în ungher” a fost realizată în această vară de către cunoscutul fotograf Alex Iordache. Medicii au surpinși imediat ce au ieșit din tură, cu urmele de la măștile de protecție.



 

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Droguri de 500.000 de lei, confiscate

Droguri în valoare de jumătate de milion de lei, depistate și confiscate de poliție. În acest context, oamenii legii au reținut patru suspecți cu vârstele între 19 și 35 de ani, originari din Cahul, pentru păstrarea și comercializarea drogurilor de tip Hidroponic în capitală, dar și în alte regiuni ale țării.

Publicat

Pe parcursul documentării, poliția a desfășurat percheziții la domiciliile indivizilor, unde au depistat și ridicat 5 kg de narcotice, muniții de diferit calibru, dar și o armă de vânătoare, toate deținute ilegal. Dacă bănuiților le reușea să vândă drogurile pe piața neagră, aceștia ar fi obținut un profit în valoare de jumătate de milion de lei. Prin urmare, drogurile și armele au fost confiscate și transmise spre expertize. Este de menționat că, suspecții au fost anterior judecați pentru infracțiuni similar.

Trei din indivizi sunt plasați în arest preventive, iar unul este cercetat în stare de libertate. Aceștia riscă pedeapsă cu pușcărie pe un termen de până la 15 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii