Rețele de socializare

Moldova

Statistica INSP: 45 de șoferi, prinși băuți pe traseele din țară, în weekend

Practic nu e zi pe drumurile din țară să nu fie prinși șoferi în stare de ebrietate la volan sau care să circule fără permise de conducere, iar în zilele de weekend numărul lor crește față de restul săptămânii.

Publicat

Astfel, inspectorii de patrulare au documentat peste 1 400 de încălcări are circulației rutiere și ordinii publice, dintre acestea:
– 437 de șoferi au depășit limita de viteză;
– 49 au fost înlăturați de la volanul mașinii fiind în stare de ebrietate;
– 45 șofau fără a avea asupra sa permisul de conducere;
– 19 intervenții pe linia ordinii publice, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, huliganism nu prea grav, încălcarea legislaţiei privind întrunirile, desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător.

În perioada de referință, din cauza șoferilor imprudenți pe teritoriul țării s-au produs 15 accidente rutiere, soldate cu 18 persoane traumatizate.

În urma solicitărilor prin apel la 112 pe timpul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii au intervenit la peste 80 de situații, în ajutorul cetățenilor.


Advertisement

Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii