Moldova
/FOTO/ Proiectile din Cel de-al Doilea Război Mondial, găsite la Bubuieci
Astăzi, 15 august, Inspectoratul de Poliție a sec. Ciocana din cadrul Direcție de Poliție mun. Chișinău, a fost sesizat prin intermediul serviciului unic 112, de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, locuitor a com. Bubuieci, care a comunicat că a depistat mai multe obiecte asemănătoare cu obuze în extravilanul de la intrare în comuna Bubuieci.
La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului Ciocana și informate toate serviciile specializate. Polițiștii au încercuit zona unde au fost depistate 12 obuze ce se aflau într-o cutie de carton, care se presupun a fi de pe timpul celui de al II-lea Război Mondial.
Angajații din cadrul Forțelor Armate au stabilit că sunt obiecte explozibile de tip BOIICTIL DE ARTILERIE 45 mm anul fabricării 1942.
Toate obiectele depistate au fost ridicate și urmează a fi nimicite.

Moldova
Coliziune cu trei răniți, la Soroca: O șoferiță nu ar fi acordat prioritate în trafic și a provocat un accident de proporții.
Accident grav la intrarea în satul Șeptelici, raionul Soroca. Trei persoane au fost rănite după ce o șoferiță de 53 de ani nu a acordat prioritate într-o intersecție, iar mașina sa a intrat în coliziune cu un alt automobil care circula regulamentar.
Totul s-a întâmplat în dimineața de 24 noiembrie. Potrivit primelor cercetări, șoferița ar fi pătruns în intersecție fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un automobil condus de un tânăr de 24 de ani, care circula pe drumul cu prioritate. Impactul a fost violent, iar pagubele materiale au fost semnificative.
În urma accidentului, conducătoarea auto a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital. De asemenea, doi pasageri din cealaltă mașină — o femeie de 36 de ani și un tânăr de 20 de ani — au suferit traumatisme și au fost duși la spital pentru tratament.
Poliția din Soroca continuă investigarea circumstanțelor producerii accidentului pentru a stabili cu exactitate vinovăția și eventualele sancțiuni legale.

Moldova
Speluncă de droguri destructurată și dealeri prinși pe stradă: val de rețineri în Chișinău
Droguri pe bandă rulantă în Chișinău. Noi cazuri au fost descoperite de polițiștii din capitală.
O speluncă de consum de droguri a fost destructurată în capitală, iar mai mulți tineri implicați în distribuirea substanțelor narcotice au fost reținuți. Un bărbat de 26 de ani și-a transformat apartamentul într-un loc de consum, unde polițiștii au găsit pachețele cu PVP („sare”), un dispozitiv artizanal și doi bărbați de 29 și 48 de ani. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, acțiunea având sprijinul BPDS „Fulger”.
În același timp, angajații BPRO au depistat, în ultimele zile, mai mulți indivizi cu droguri asupra lor în sectoarele Botanica, Rîșcani și Buiucani. Printre ei – un curier de 31 de ani cu 7 pachețele cu PVP pe șoseaua Muncești, un tânăr de 20 de ani cu 44 de pachețele de „marijuana” pe strada Hristo Botev, doi bărbați de 31 și 32 de ani cu PVP în Rîșcani și alte două persoane depistate cu „marijuana” pe strada Ion Creangă.
Toți suspecții sunt documentați conform legii, iar poliția anunță că va continua operațiunile antidrog în capitală.
Moldova
Droguri pe bandă rulantă, în Chișinău: Poliția a reținut șapte indivizi suspectați că distribuiau narcotice.
Capturi de droguri și rețineri pe bandă rulantă în Chișinău. În doar câteva zile, patrulele Batalionului de Reacționare Operativă au reținut cinci persoane suspectate că distribuiau substanțe narcotice în diferite sectoare ale capitalei.
La Botanica, oamenii legii au dat peste trei indivizi care aveau asupra lor pachețele cu droguri pregătite pentru vânzare. Un bărbat de 31 de ani a fost oprit pe șoseaua Muncești cu șapte pachețele cu PVP. Luat la întrebări, individul a recunoscut că activează în calitate de curier. Pe strada Teilor, un alt bărbat, de 34 de ani, a predat de bunăvoie un pachet cu marijuana. Totodată, pe strada Hristo Botev, un tânăr de 20 de ani a fost prins cu circa 44 de pachețele de marijuana și a recunoscut că lucrează ca distribuitor.
În același timp, în sectorul Rîșcani, doi bărbați de 31 și 32 de ani au fost opriți pe strada Luncii. Unul dintre ei a predat benevol un pachet cu PVP.
Iar la Buiucani, patrulele au depistat doi bărbați de 24 și 33 de ani pe strada Ion Creangă, ambii având asupra lor pachețele cu marijuana.
Toți cei reținuți sunt acum documentați conform legii.
-
Moldova5 zile în urmăGrav accident, soldat cu moartea unei tinere de 23 de ani, la Rîșcani. Alta a ajuns la spital, iar șoferul – de negăsit
-
Moldova20 de ore în urmăTragedie la o stână din Mihăileni: O femeie a murit după ce a fost bătută cu bestialitate chiar de concubinul ei.
-
Moldova5 zile în urmăCrimă șocantă la Nisporeni: O adolescentă de 19 ani și mama ei, omorâte cu bestialitate de către o rudă
-
Moldova7 zile în urmăCu autospeciala în gard: O mașină a poliției de frontieră, implicată într-un accident, la Fălești.
-
Moldova4 zile în urmăAproximativ 5 TONE de bomboane cu aditiv interzis, oprite la frontieră: ANSA blochează un lot periculos pentru consumatori
-
Moldova4 zile în urmăAuromobil al MAI, incendiat chiar în fața sectorului de poliție, ziua în amiaza mare, la Călărași
-
Moldova5 zile în urmăSpeluncă de droguri descoperită la Botanica: un apartament plin cu consumatori, dispozitive și pachețele cu „sare”
-
Moldova21 de ore în urmăBătaie calmată cu focuri de armă Chișinău. Individul care a atacat polițiștii a dat bir cu fugiții, alții patru – încătușați
