Rețele de socializare

Moldova

Cazul minorelor din Bender exploatate prin muncă în gospodăriile agricole din Anenii Noi: Verdict peste zece ani de la crimă

După 10 ani de ședințe, achitări, contestații și rejudecări, procurorii au reușit să obțină condamnarea la 17 ani și, respectiv, câte 15 ani închisoare pentru trei inculpați, recunoscuți vinovați de comiterea traficului de copii în scop de exploatare prin muncă forțată.

Publicat

Procurorii au demonstrat că, în iunie 2010, inculpații, aflând-se în or.Bender, au recrutat 3 minore la munci agricole în localitatea Hârbovăț, Anenii Noi. Victimele, cu vârsta de 13 ani, au plecat fără înștiințarea părinților, care în decurs de câteva săptămâni nu cunoșteau despre locul aflării acestora, inculpații organizându-le transportarea. În drum spre destinație, însă, aceștia au făcut un popas în raionul Căuşeni, unde minorele au fost adăpostite într-o locuință din satul Chircăieşti. Aici fetele au fost abuzate sexual, acțiuni pentru care persoanele vinovate au fost condamnate într-o cauză penală separată.

Pe 25 iunie 2010, copilele au fost transportate cu un taxi în raionul Anenii Noi, inculpații achitând taximetristului 300 de lei, astfel, creând minorelor dependență financiară, cu scopul ulterioarei exploatări prin munci agricole.

Timp de aproximativ două săptămâni victimele au fost adăpostite în blocurile locative ale taberei de odihnă din preajma satului Hârbovăț fiind antrenate la prășit şi cules legume.


Pe 1 iulie 2010 minorele au încercat să evadeze însă fără succes, fiind depistate, bătute şi impuse să presteze în continuare munci agricole.

Fetele au reuşit totuşi să-şi telefoneze părinții care au alertat forțele de ordine, iar peste două zile acestea au fost eliberate.

Procuratura Generală aduce la cunoștință că, investigarea acestui dosar a avut loc în strânsă colaborare cu Centrul Internaţional „La Strada”, care a asigurat asistența psihologică şi juridică a minorelor, precum şi cu Centrul de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane care a oferit protecție şi plasament temporar victimelor.


În anul 2013, pentru cele săvârșite, Judecătoria Anenii Noi i-a achitat pe inculpați, iar Curtea de Apel a respins apelul procurorului, menținând achitarea celor doi. În anul 2018, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul procurorului și a dispus rejudecarea dosarului de către Curtea de Apel Chișinău, care recent, a pronunțat o nouă hotărâre, inculpații primindu-și pedepsele.
Decizia este executorie, dar cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.

Moldova

/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.

Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău. Doi dintre suspecții care ar fi pus pe roate schema au fost încătușați chiar pe Aeroportul Internațional din capitală. O femeie din Ucraina ar fi coordonat întreaga activitate, iar un cetățean al Germaniei ar fi avut rolul de a strânge banii de la tinerele implicate în schema de prostituție.

Publicat

Potrivit poliției, rețeaua ar fi funcționat după un sistem bine pus la punct, cu roluri împărțite între mai multe persoane. Unele s-ar fi ocupat de organizarea și coordonarea activității, altele de găsirea și contactarea clienților, iar colectorii preluau ulterior banii.

Activitatea ar fi fost desfășurată în municipiul Chișinău. Mai multe tinere, originare din Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Brazilia, Kazahstan și Kârgâzstan, ar fi fost cazate în apartamente puse la dispoziție de membrii grupului.

Clienții ar fi fost contactați prin intermediul unor dispeceri, care ar fi stabilit legătura cu tinerele. După întâlniri, o parte din banii obținuți ajungea la organizatori.
Potrivit oamenilor legii, tinerele ar fi transmis între 30 și 50 la sută din veniturile obținute. Banii erau preluați de colectori și, ulterior, transformați în criptomonedă. De aici, sumele ar fi fost transferate persoanelor care ar fi coordonat activitatea.


Ancheta a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica. În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, oamenii legii au reținut două persoane.

Este vorba despre o cetățeancă a Ucrainei, suspectată că ar fi coordonat activitatea grupului, și un cetățean al Germaniei, suspectat că ar fi avut rolul de colector al banilor.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar fi fost implicate în această schemă.
Cei doi sunt cercetați pentru proxenetism săvârșit de un grup criminal organizat. Dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță, aceștia riscă între 5 și 10 ani de închisoare.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încerca să-și ia tălpășița: Un bărbat suspectat de o escrocherie de peste 2,7 milioane de lei, reținut la graniță.

Încerca să-și ia tălpășița imediat ce a pus mâna pe bani străini. Un bărbat de 26 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut la frontieră, fiind suspectat de o escrocherie în valoare de peste 2,7 milioane de lei. Polițiștii și procurorii spun că acesta ar fi obținut dreptul de proprietate asupra unei case din Bubuieci, după ce ar fi promis că va achita ulterior banii pentru imobil.

Publicat

Potrivit anchetei, în 2025, suspectul ar fi indus în eroare un bărbat de 52 de ani și l-ar fi determinat să-i transmită dreptul de proprietate asupra casei, evaluată la peste 2,7 milioane de lei. După ce imobilul ar fi fost înregistrat pe numele său, bărbatul l-ar fi vândut unei alte persoane, fără să-și onoreze obligațiile față de victimă.

Pe 16 septembrie 2026, suspectul a fost reținut de ofițerii INI în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova prin punctul de trecere Leova–Bumbăta.


În urma perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru anchetă, dispozitive de stocare a informației, bani în numerar, dar și un automobil de lux.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Totodată, anchetatorii verifică implicarea acestuia și în alte cazuri similare, iar prejudiciul total estimat în aceste dosare depășește 5,5 milioane de lei.


Citește mai departe

Moldova

Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.

Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.

Publicat

Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.

În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.

După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.


Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.

Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii