Rețele de socializare

Moldova

Zi de groază în sudul Moldovei: Doi bărbați au fost găsiți spânzurați la Taraclia și în municipiul Comrat

Două persoane au fost găsite în această dimineață în orașul Taraclia și în municipiul Comrat.

Publicat

În primul caz este vorba despre un bărbat de 50 de ani. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost descoperit în această dimineață, în jrul orei 08:00, în curtea casei sale din orașul Taraclia, transmite deschide.md

Bărbatul locuia de unul singur, iar vecinii le-au spus polițiștilor că acesta în ultima perioadă făcea abuz de alcool. Cel de-al doilea caz a fost descoperit trei ore mai târziu, în afara localității Ciocmaidan, din municipiul Comrat și este vorba despre un tânăr de 30 de ani.

În ambele cazuri, oamenii legii au pornit anchete și urmează să stabilească toate circumstanțele în care au decedat cele două persoane, dar și ce le-a făcut pe acestea să recurgă la acest gest disperat.


Advertisement

Moldova

Doi bărbați din Dondușeni, reținuți pentru trafic de persoane: victime bătute, umilite și obligate să muncească, un bărbat ajungând la suicid

O schemă șocantă de exploatare a oamenilor a fost descoperită în raionul Dondușeni, unde doi bărbați de 41 și 52 de ani sunt bănuiți că au recrutat, abuzat și supus la violențe fizice și psihice trei persoane vulnerabile. Investigațiile arată că, între noiembrie 2024 și iulie 2025, suspecții au atras victimele prin datorii fictive, apoi le-au transportat și adăpostit într-o fermă de animale, unde le-au folosit ca forță de muncă.

Publicat

Acolo, oamenii ar fi fost bătuți, controlați și umiliți. Situația a avut consecințe tragice: un bărbat de 38 de ani, incapabil să mai suporte abuzurile, și-ar fi pus capăt zilelor.

Perchezițiile efectuate de ofițerii INI „Nord”, polițiștii și procurorii din Dondușeni au scos la iveală telefoane, acte, o tabletă, un registrator audio, înscrisuri de ciornă, precum și arme și muniții deținute ilegal. Cei doi suspecți au fost reținuți cu sprijinul mascaților Fulger și riscă între 10 și 20 de ani de închisoare.


Celelalte două victime au fost eliberate și se află în siguranță. Ancheta continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Rețea internațională de producere și trafic de droguri, destructurată: patru laboratoare clandestine și 16 persoane reținute în cinci țări

O rețea transnațională specializată în producerea și traficul de amfetamină și metamfetamină a fost destructurată în urma unei operațiuni internaționale la care au participat autorități din Republica Moldova și cinci state europene.

Publicat

Ancheta a dus la identificarea a patru laboratoare clandestine – două în Republica Moldova și altele în Polonia și Ungaria – precum și la reținerea a 16 suspecți în Cehia, Ungaria, Bulgaria și Moldova.

Potrivit investigațiilor, gruparea producea și transporta cantități mari de droguri dure în Europa. Doar amfetamina pusă în circulație de rețea ar fi atins 30 de kilograme, cu o valoare estimată la peste 2 milioane de euro. Printre cei reținuți se află și liderii grupului: un moldovean anterior condamnat în Cehia pentru trafic de cocaină și un cetățean ceh.


În timpul celor 18 percheziții, oamenii legii au ridicat 5 kg de metamfetamină, 40 kg de pastile cu efedrină, sute de kilograme de substanțe chimice, echipamente pentru producerea drogurilor, mașini folosite în transport, bani și dispozitive electronice. În laboratoarele din Ungaria și Cehia au fost găsite, de asemenea, cantități importante de droguri și substanțe pentru fabricarea lor.

Operațiunea, numită „Ice Age”, a fost coordonată cu sprijinul Eurojust și Europol. Toți cei 16 suspecți au fost plasați în arest preventiv, iar ancheta continuă.


Citește mai departe

Moldova

Tânără șantajată să-și predea mașina: trei bărbați, printre care doi români, reținuți la Buiucani

Trei bărbați – doi cetățeni români și un moldovean – au fost reținuți la Chișinău după ce au încercat să ia cu forța automobilul unei tinere de 22 de ani, folosind amenințări și șantaj.

Publicat

Potrivit anchetei, grupul a cunoscut victima pe rețelele sociale, unde unul dintre suspecți a câștigat încrederea tinerei, apoi a început să o manipuleze și să o preseze să-i dea mașina.

Când tânăra a întrerupt comunicarea, presiunile au escaladat: suspecții au amenințat-o cu bătaia și cu răspândirea unor informații defăimătoare. La începutul lunii octombrie, cei doi români și complicele lor moldovean au mers la domiciliul fetei, în sectorul Buiucani, cu intenția de a prelua mașina și a o duce în România.


În acel moment, au fost blocați și reținuți de ofițerii INI și mascații BPDS Fulger. Doi suspecți au fost plasați în arest preventiv, iar al treilea – în arest la domiciliu, colaborând cu ancheta. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 7 ani de închisoare și amenzi consistente.


Citește mai departe

topul săptămânii