Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Doi copii accidentați în aceeași zi

Tot mai multe accidente rutiere grave, cu implicarea copiilor. Numai în data de 6 septembrie, doi minori au fost loviți de automobile, iar unul dintre cazuri s-a sfârșit tragic.

Publicat

Totul a avut loc în jurul orei 13.00, în satul Pănășești, din raionul Florești. O copilă de numai șapte ani a murit după ce o mașină a dat peste ea. Potrivit poliției, micuța a fost accidentată de un șofer de 20 de ani, originar din localitatea Domulgeni, raionul Florești. Acesta se deplasa spre Chișinău cu viteză excesivă și nu a reușit să frâneze atunci când fetița a început să traverseze strada. Impactul mortal a avut loc la numai 30 de metri de la o trecere pentru pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul arătând că acesta nu se afla în stare de ebrietate.

Un alt caz în care un copil a ajuns sub roțile mașinii a avut loc o oră mai târziu, la intrarea în localitatea Moara Domnească din raionul Glodeni. De această dată, un copil de 14 ani, din localitatea Cuhnești, care se deplasa cu o bicicletă pe acostamentul de pe partea dreaptă și a ieșit brusc pe carosabil fiind lovit din spate de un microbuz, condus de un șofer de 32 de ani. În urma impactului, copilul a fost transportat la spital cu mai multe traumatisme.

Pe ambele căzuți au fost pornite anchete pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Strivit de propriul tractor

Accident tragic în raionul Nisporeni. Un bărbat de 66 de ani a murit după ce s-a inversat cu tractorul său pe drum.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 23 septembrie, în satul Găureni. Poliția a fost chemată la fața locului chiar de soția victimei. Potrivit ofițerului de presă de la IP Nisporeni, Cristina Vicol, la fața locului, forțele de ordine au stabilit că bărbatul în vârstă de 66 ani tracta cu tractorul o remorcă plină cu struguri. În timp ce se deplasa într-o pantă abruptă, acesta nu s-a isprăvit cu ghidajul și s-a inversat. În urma impactului, acesta a fost prins și strivit de tractor.

Prin urmare, bărbatul a decedat la fața locului. Pe caz a fost pornit un proces penal pentru a fi stabilite toate circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Spărgea mașini și jefuia oameni

Spărgea mașini și jefuia oameni în stradă. Un tânăr de 29 de ani, originar din Ocnița, a ajuns pe mâna polițiștilor din Chișinău, pentru mai multe infracțiuni.

Publicat

În urma plângerilor primite de la victimele incidentelor, poliția a inițiat acțiuni de investigații. Astfel, a fost stabilit că suspectul a furat un telefon mobil dintr-o mașină parcată în curtea unui bloc locativ din sectorul Ciocana.

O altă victimă a comunicat că a fost jefuită în timp ce se deplasa pe o stradă din sectorul Centru. Bărbatul a declarat că a fost lovit, iar apoi deposedat de un portmoneu cu mijloace bănești. Prejudiciul cauzat a fost calculat la suma de 21 de mii de lei. Ulterior, suspectul a fost localizat și reținut. La audiere, acesta și-a recunoscut vinovăția.

Tânărul a fost reținut pentru un termen de 72 de ore. Acesta riscă pedeapsă cu privare de libertate pe 7 ani. Este de menționat că individul a fost anterior judecat pentru infracțiuni similare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Se drogau în plină stradă: Trei indivizi, reținuți de carabinieri

Trei consumatori de droguri reținuți în ultimele 24 de ore pe străzile capitalei. Cazurile au fost înregistrate pe data de 23 septembrie.

Publicat

În primul caz a fost reținut un individ de 40 de ani, în sectorul Centru. Bărbatul a fost observat de carabinieri, în timp ce căuta droguri într-un ascunziș, la pământ. Acesta a fost audiat la fața locului, comunicând că a procurat narcoticele pe o platformă de socializare.

Asupra lui a fost găsit un aparat artisanal utilizat pentru consum de droguri. Al doilea caz a fost înregistrat în sectorul Râșcani.

Doi bărbați cu vârstele de 27 și respective 38 de ani, au fost surprinși în timp ce consumau substanțe narcotice în spatele unui bloc locative, amplasat pe strada Andrei Doga. Aceștia utilizau un aparat din plastic, confecționat manual.


În ambele cazuri, au fost solicitate echipe de poliție pentru a documenta cazurile. Drogurile au fost ridicate și transmise la laborator pentru efectuarea expertizelor speciale.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii