Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Din Turcia, direct în pușcărie

Extrădata în Republica Moldova după ani buni de aflare în căutare internațională. O femeie de 37 de ani, suspectată de trafic de persoane cu scopul prestării serviciilor sexuale a fost reținută și extrădată din Turcia.

Publicat

În urma cercetărilor, oamenii legii au constatat că în perioada anilor 2014-2015, bănuita împreună cu alți suspecți, a racolat o tânără de 25 de ani, aflată în condiții de trai nefavorabile, iar apoi a transportat-o în orașul Dubai din Emiratele Arabe Unite. Ulterior, tânăra a fost privată de actele de identitate și impusă să presteze servicii sexuale. Ca urmare a acțiunilor de urmărire, femeia a fost localizată în Turcia, iar apoi extrădată prin intermediul organelor de drept din Ucraina, în Republica Moldova. La momentul actual, suspecta se află în arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Pe numele acesteia a fost inițiată o cercetare penală.

Conform legii, femeia riscă detenție pe un termen de până la 15 ani. Alte circumstanțe ale cazului, dar și toți complicii, urmează a fi stabiliți și trași la răspundere.

echipa.md


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ A plecat de acasă și a dispărut

Dispărut de cinci zile din propria locuință. Un minor cu vârsta de 15 ani, originar din localitatea Catranîc al raionului Fălești, este căutat de rudele sale, dar și de poliție.

Publicat

Conform informației publicate pe pagina oficială a Inspectoratului de poliție Fălești, adolescentul a plecat de casă, în data de 25 septembrie, în jurul orei 19.00 și până în prezent nu a revenit. Acesta nu a comunicat direcția în care pleacă. Dan Cârneală are înălțimea de 1.45 m și părul șaten. În ziua dispariției minorul purta un hanorac negru cu glugă și blugi de culoare verde, iar în picioare purta adidași de culoare albă.

În acesta context, cei care au recunoscut tânărul din fotografie sau știu locul aflării acestuia, sunt îndemnați să sune la numerele 112 sau q061 010 002.

echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Consecințele averselor puternice

Ploaia puternică din data de 29 septembrie a creat un adevărat haos, mai ales în sudul țării. Oamenii s-au pomenit cu apă și mâl nu doar în subsoluri, ci și în case.

Publicat

La Comrat a fost creat Statul Major pentru gestionarea situației. Circa 200 de salvatori, polițiști, carabinieri, militari dar și angajați ai serviciului Gaz luptă acum cu dezastrul provocat de ploi. Aceștia lucrează cu excavatoare și tehnică special pentru a pompa apa și nămolul din case și din gospodării și totodată încearcă să facă drumurile afectate din nou circulabile. De menționat că numai la Comrat precipitațiile au înnămolit 39 de gospodării și 5 depozite. Totodată au fost distruse și 2 conducte de alimentare cu gaze naturale. Tot de acolo salvatorii împreună cu polițiștii au evacuat 11 persoane și au deblocat mai multe autoturisme împotmolite în nămol. Însă ploaia a afectat și centrul țării. Numai în raionul Leova ploile au afectat peste 20 de gospodării în satele Sărata Răzeși, Tochile – Răducani, Tomai, Covurlui, Cuporani și Sărăteni. Iar la Cimișlia ploile au înnămolit 16 gospodării în satele Albina, Mereni, Gura Galbenei și Coștangalia. Nici în capitală nu este o situație mai favorabilă.

Potrivit salvatorilor, aceștia au intervenit pentru a pompa peste o tonă de apă dintr-un magazine alimentar situate pe strada Uzinelor. Tot de acolo au fost evacuate și două persoane, aflate în interior. De asemenea au fost deteriorate mai multe drumuri, trotuare, iar gurile de canalizare au cedat, iar apa învăluia și mai mult străzile. Totodată, râul Bâc s-a revărsat din maluri, inundând strada Varnița.

În prezent, La fața locului activează comisiile pentru situații excepționale pentru estimarea prejudiciilor. În zonele afectate salvatorii continuă să acorde asistență populației angajații IGSU.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Au spart un lombard și au furat 12 telefoane

Reținuți la mai bine de jumătate de an după ce au spart un Lombard în capitală. Doi tineri, de 20 și 21 de ani ar putea face pușcărie după ce ar fi furat 12 telefoane mobile dintr-o casă de amanet.

Publicat

Totul ar fi avut loc în data de 13 februarie, noaptea, pe strada Alecu Russo. Indivizii ar fi pătruns în interior, ar fi spart vitrinele unde erau telefoanele și după ce au comis furtul au fugit de la fața locului.

Suma prejudiciului cauzat a fost estimat la peste 46 000 lei. După mai multe luni de investigații, timp în care polițiștii au ridicat imagini de pe camera de supraveghere și au adunat dovezi, cei doi indivizi, originari din raioanele Soroca și Șoldănești, au fost reținuți. La audieri ambii ar fi recunoscut că sunt implicați în comiterea furtului.

În prezent, ambii tineri sunt arestați preventive și cercetați penal pentru furt. Dacă instanța îi va declara vinovați, ei riscă amendă de până la 67.500 de lei sau pușcărie de până la 4 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii