Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Incendiu devastator, la Tiraspol. Arde o clădire de pe teritoriul fabricii de croitorie

Un incendiu devastator a izbucnit pe teritoriul unei fabrici de croitorie din orașul Tiraspol.

Publicat

Mai multe încăperi de la etajul cinci al clădirii a luat foc. Totul a început în prima jumătate a zilei de 26 august. La fața locului au intervenit mai întâi cinci autospeciale, apoi aceștia au chemat ajutoare. Prin urmare, la fața locului au venit mai multe echipe de pompieri din Bender și Slobozia.

Pompierii intră în încăpere cu măști antigaz, întrucât fumul este atât de toxic, încât respirația fără utilaje speciale este imposibilă. Din cauza cantității enorme de apă utilizate, magazinul ce se află la primul etaj a fost inundat. Preliminar, încăperile care ard sunt utilizate ca depozite pentru deșeuri industriale.

Presa de peste Nistru scrie că înainte de izbucni flăcările, acolo aveau loc lucrări de tăiere a metalului și cel mai probabil o scânteie a nimerit pe resturile ușor inflamabile.



echipa.md


Moldova

Noapte incendiară în sudul țării: Două mașini au fost făcute scrum, în raionul Ceadîr-Lunga.

Pompierii au avut o noapte de foc în localitatea Baurci din raionul Ceadîr-Lunga, unde au fost solicitați să intervină la stingerea a două incendii izbucnite în locuri diferite, dar la interval scurt de timp.

Publicat

Primul apel la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 01:52. Flăcările au cuprins un automobil staționat pe o stradă din sat. Două echipaje de salvatori și pompieri au ajuns rapid la fața locului și au reușit să localizeze și să stingă flăcările după mai bine de trei ore de intervenție. În urma incendiului, mașina a fost distrusă complet.

La scurt timp, în jurul orei 02:30, pompierii au fost alertați din nou. De această dată, flăcările au izbucnit în ograda unei gospodării, unde un alt automobil a fost cuprins de foc. Echipajele IGSU au intervenit prompt și au reușit să prevină o tragedie, reușind să scoată din flăcări o butelie cu gaz aflată în portbagaj. În urma incendiului, au fost afectate secțiunea motorului și interiorul mașinii.

Din fericire, niciunul dintre incidente nu s-a soldat cu victime.


Cauzele exacte urmează să fie stabilite de specialiști, însă nu este exclus ca ambele incendii să fi fost provocate intenționat.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 40 de situații de risc pe întreg teritoriul țării.



Citește mai departe

Moldova

Apartament în flăcări, la Bălți: Un bărbat în stare critică și 20 de persoane evacuate din clădire.

Noapte de groază la Bălți! Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, iar 20 de persoane, printre care și 5 copii, au fost evacuate de pompieri dintr-un bloc locativ, unde a izbucnit un incendiu de proporții.

Publicat

Totul s-a întâmplat în toiul nopții de 21 octombrie, în jurul orei 02:40, pe strada Bulgară din capitala de nord a țării. Locatarii unui bloc de locuit s-au trezit speriați de mirosul puternic de fum și de zgomotele venite dintr-un apartament de la etajul cinci, care fusese cuprins de un incendiu violent.

În scurt timp, fumul dens a invadat scara blocului, iar oamenii, panicați, au început să iasă în grabă din locuințe. La fața locului au fost trimise de urgență trei echipaje de pompieri și salvatori. Angajații IGSU au reușit să evacueze în siguranță 20 de persoane, dintre care 5 copii, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere.

Proprietarul apartamentului în care s-a produs incendiul a trecut prin clipe de coșmar. Cuprins de panică, bărbatul a încercat să scape de foc sărind pe geam. Din păcate, în urma gestului disperat, s-a ales cu arsuri grave pe aproape jumătate din suprafața corpului și cu multiple traumatisme. Salvatorii și medicii de pe ambulanță i-au acordat ajutor la fața locului, după care a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Bălți, unde a fost internat în stare critică.


Flăcările au distrus în totalitate locuința, iar bunurile din interior au fost făcute scrum. După mai bine de două ore de luptă cu focul, incendiul a fost lichidat complet.

Potrivit IGSU, urmează ca specialiștii să stabilească toate circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului.


Citește mai departe

Moldova

Descarcerare în raionul Edineț: Un bărbat, în stare gravă la spital, în urma unui grav accident de circulație.

Impact devastator în nordul țării! Un bărbat de 31 de ani a ajuns la spital, după ce autoturismul pe care îl conducea a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac, în localitatea Chiurt, raionul Edineț.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 20 octombrie. Apelul la 112 a fost făcut la ora 15:47, iar la fața locului au fost trimise echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia l-au găsit pe șofer încarcerat în autoturism.

După câteva minute de intervenție, salvatorii au reușit să-l scoată pe bărbat în viață, în stare conștientă. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spitalul raional Edineț pentru îngrijiri medicale.

Cauzele exacte ale accidentului sunt acum investigate de oamenii legii. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că, pe parcursul a  numai 24 de ore pompierii și salvatorii din întreaga țară au fost solicitați să intervină în 28 de situații de risc.


Citește mai departe

topul săptămânii