Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ A plecat din Florești în Paris de trei săptămâni, iar acum este de negăsit

Un tânăr de 30 de ani este căutat disperat de familia sa.

Publicat

Rudele au comunicat poliției, dar și pe rețelele de socializare că, acesta a plecat acum trei săptămâni din Florești în Paris și de atunci, nu a luat legătura cu nimeni. Bărbatul nurăspunte la apelurile telefonice și nu apare pe rețelele de socializare.

Verișoara tânărului a scris pe Facebook că Moraru Daniel, anunțat dispărut, este născut pe data de 02 iunie 1990, originar din satul Ion-Vodă din raionul Florești. Ultima legătură bărbatul a avut cu mama sa, pe data de 3 august a anului actual. Tânăra, care afirmă că este verișoara acestuia, cere ajutor de la toți cei care ar putea cunoaște unde se poate afla bărbatul.

Dintr-un comentariu plasat sub publicația de pe Facebook, un conațional a declarat că a lucrat un timp scurt cu Daniel însă, acesta a plecat fără să anunțe că nu va mai reveni la muncă.


Ultima adresă unde a fost văzut tânărul, este apartamentul lângă metroul 13 Sant Denis, unde acesta locuia cu alți conționali din Leova.

În acest context, persoanele care l-au recunoscut pe bărbatul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să apeleze la 112 sau să se adreseze la cel mai apropiat post de poliție.

Orice informație poate fi utilă.


 


Advertisement

Moldova

Au atacat un tânăr în stradă: Doi indivizi, încătușați de carabinieri în timp ce comiteau un jaf

Doi indivizi, încătușați de carabinieri în timp ce comiteau un jaf, pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 19.09.2020, în jurul orelor 22:40. Un echipaj auto de Carabinieri al Direcției regionale Centru, patrulând pe strada Maria Drăgan  a observat cum o persoană era agresată de altele două.

Carabinierii s-au apropiat să intervină pentru a calma spiritele. Când au observat carabinierii, agresorii au încercat să fugă de la fața locului, dar au fost reținuți.

Pătimașul s-a dovedit a fi un tânăr de 17 ani, care a comunicat că a fost jefuit de către persoane necunoscute, fiindu-i sustrase: o boxa muzicală și telefonul mobil.


Persoanele reținute au fost recunoscuți de pătimaș, drept cei care l-au atacat și jefuit. Aceștia au fost conduși la IP Ciocana pentru identificare și documentare.
Agresorii s-a dovedit a fi cu vârsta de 16 și respectiv 18 ani , locuitori ai mun. Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

A vrut să evadeze din pușcărie. Un deținut ar putea face cu 3 ani de pușcărie mai mult

În data de 19 septembrie 2020, în jurul orei 16:00, un deținut de la Penitenciarul nr.18-Brănești, încadrat în câmpul muncii, în bază de contract, la mina de extragere a pietrei de calcar, nu s-a prezentat la ieșirea de la obiectul de lucru.

Publicat

Astfel, fiind luată în calcul versiunea unei evadări, pentru căutarea și reținerea acestuia imediat au fost instituite grupe de căutare.

Datorită promptitudinii angajaților de la Brănești, în jurul orei 20:00, deținutul în vârstă de 22 ani, condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea unei infracțiuni grave a fost găsit în mină într-un loc ascuns.

Despre incident, imediat au fost anunțate organele procuraturii și inspectoratul de poliție, care documentează cazul.


Dacă va fi stabilită vinovăția, acesta riscă să fie condamnat suplimentar până la 3 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat de 62 de ani a fost lovit de un BMW: Pietonul era băut

Un accident violent cu implicarea unui pieton a avut loc pe strada Calea Orheiului din Capitală.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, accidentul s-a produs la ora 19:40, în seara de 19 septembrie, cu implicarea unui BMW și a unui pieton.

Pietonul de 62 de ani traversa strada neregulamentar și era în stare avansată de ebrietate. În urma impactului bărbatul s-a ales cu comoție cerebrală.

Pe acest caz oamenii legii au inițiat o anchetă întru stabilirea tuturor circumstanțelor.


publika.md


Citește mai departe

topul săptămânii