Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/Grav accident la Ștefan Vodă

Un șofer băut a aintrat cu bolidul într-un microbuz cu 12 pasageri. 13 persoane au ajuns la spital, trei dintre care în stare gravă.

Publicat

Un bărbat cu mintea aburită de alcool a provocat o adevărată catastrofă. 13 persoane au ajuns la spital după ce bolidul cu numere de înmatriculare elvețiene s-a izbit cu putere într-un microbuz de pe ruta Chișinău-Olănești. Totul s-a întâmplat în dimineața de 9 august, pe un drum din raionul Ștefan-Vodă în jurul orei 07.20. Impactul dintre vehicule a fost atât de violent încât microbuzul care transporta 12 persoane s-a inversat și a aterizat pe carosabil cu roțile în sus.

Mai mult în urma tamponării a avut de suferit și o a treia mașină care se deplasa pe contrasens. Mai exact oamenii legii au stabilit că șoferul bolidului în vârstă de 37 de ani, cu trei persoane la bord, s-a proiectat în spatele microbuzului de rută condus de un bărbat de 61 de ani, care ulterior s-a răsturnat și a ajuns pe contrasens unde a lovit cel de-al trei automobil condus de un bărbat de 58 de ani. În urma impactului ultimul a fost aruncat pe acosatment.

Ca urmare a celor întâmplate, autorismul care a provocat accidentul a fost făcut un morman de fiare. La fața locului au fost solicitate mai multe ambulanțe care au transportat 13 persoane la spital, 3 dintre care în satre gravă. Printre victime se numără 8 pasageri ai microbuzului, două persoane de la bordul bolidului dar și pasagerul șoferului de 58 de ani. Potrivit oițerului de presă al IP Ștefan Vodă,Silvia Vetcu, șoferul care ar fi provocat accidentul se afla în stare de ebrietate.Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.


Bărbatul riscă să fie pedepsit în funcție de gravitatea traumatismelor siferite de victime.

echipa.md


Moldova

Ar fi luat mită? Un internaut a filmat momentul în care un șofer ar fi oferit bani unor agenți ai poliției

Imagini ce provoacă multe semne de întrebare au fost surprinse pe strada Ismail din centrul capitalei.

Publicat

Un internaut a filmat de la geam cum un șofer ar fi oferit mită unor agenți ai poliției. În imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, se poate observa cum șoferul iese din mașină cu niște acte, dar și niște hârtii asemănătoare bancnotelor, pe care le oferă oamenilor legii. Cu toate acestea, unul dintre polițiști continuă să întocmească niște acte, le oferă șoferului pentru a le semna, după care fiecare își vede de treaba lui.

După apariția acestor secvențe video, serviciul protecție internă și anticorupție a venit cu o reacție, anunțând că s-a autosesizat pe acest caz, în legătură cu acțiunile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, urmează a fi identificat și șoferul automobilului pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate și a lua o decizie conform legii în vigoare. În context, SPIA îndeamnă cetățenii, dacă sunt martori sau chiar implicați în unele acțiuni din partea angajaților MAI care li se par ilegale, să anunțe neîntârziat autoritățile.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii

Publicat

Polițiștii din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia o tânără a decedat. Accidentul s-a produs aseară între localitățile Pereni și Pașcani.

Preliminar, polițiștii au stabilit că o tânără de 19 ani, fiind la volanul unui Peugeot ar fi pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a decedat pe loc.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un nou incendiu a izbucnit la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din Chișinău: Un elev ar fi dat foc unui caiet

Un nou incendiu a izbucnit la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din capitală. Asta la mai puțin de o lună, după ce instituția a fost afectată pentru prima dată de flăcări.

Publicat

De această dată, focul a izbucnit la etajul la etajul doi, într-o încăpere auxiliară. Pompierii au fost alertați de către personalul instituției, care între timp a reușit să evacueze toți elevii și profesorii din clădire.

La fața locului au venit două echipe de salvatori și pompieri, care au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale păstrate în încăperea auxiliară. Din fericire, angajații liceului au reușit să stingă flăcările înainte de intervenția salvatorilor, cu ajutorul unui stingător.

Deși pompierii nu oferă detalii privind cauza incendiului, Direcția Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău, a venit cu un comunicat în care este specificat că  după lecția a 3-a, aproximativ orele 11:30, un elev ar fi dat foc la un caiet cu învelitoare pe holul etajului 3. După aproximativ 30 de minute de la stingerea incendiului, elevii au revenit la ore, care s-au desfășurat în continuare conform orarului.


De menționat că timp de câteva săptămâni, elevii acestui liceu au studiat online după ce  în data 5 aprilie un alt incendiu a izbucnit la demisolul instituției. În acea zi, în școală se aflau circa 1900 de persoane, care au fost evacuate la timp din clădire fără ca cineva să aibă de suferit.

Potrivit specialiștilor IGSU, incendiul din data de 5 aprilie ar fi izbucnit în urma unor lucrări de sudură, efectuate de câțiva muncitori la demisolul instituției. Aceștia ar fi încălcat regulile de apărare împotriva incendiilor la efectuarea unor astfel de lucrări.

Totodată, autoritățile publice locale au anunțat că pentru reparația daunelor provocate de incendiu ar fi necesar circa un milion de lei. Elevii și profesorii au revenit abia luni, 22 aprilie, la orele de curs.


Citește mai departe

topul săptămânii