Moldova
/VIDEO/ Filtre nocturne ale INSP: 75 de șoferi sancționați
Ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP au desfășurat noaptea trecută, acțiuni de depistare a șoferilor care au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere și s-au eschivat de la răspunderea contravențională.
Au fost instituite filtre rutiere în cadrul cărora au fost verificate circa 300 de autovehicule, iar pentru încălcările constatate, polițiștii INSP au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale și peste 200 de puncte de penalizare.
Din numărul total de încălcări documentate s-a stabilit că:
– 35 de șoferi au depășit limita de viteză admisă;
– 6 conducători auto exploatau vehiculele cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcție;
– 5 au încălcat regulile de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor;
– 2 cetățeni se aflau la volanul mașinii fără a deține permis de conducere, iar 3 nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră.
Alții 75 de conducători auto au fost depistați de inspectorii de patrulare cu abateri de la RCR înregistrate de camerele video. Toți au primit citații de prezentare la Secția monitorizare și documentare a traficului rutiere (SMDTR) pentru înlăturarea încălcărilor comise.
Moldova
Un tânăr s-a răsturnat cu mașina peste gardul unei case din Căușeni. Proprietarii gospodăriei spun că șoferul era beat
Accident rutier pe strada Alexei Mateevici din Căușeni. O familie a fost trezită cu noaptea în cap de un zgomot puternic, după ce un șofer de 21 de ani a nimerit cu autoturismul în curtea lor.
S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri în jurul orelor 3, după ce tânărul nu s-ar fi isprăvit cu ghidajul, a derapat de pe șosea și s-a inversat cu mașina în curtea unor gospodari, scrie Studio-L.online
La fața locului a venit poliția și ambulanța, tânărul nu a avut însă nevoie de îngrijiri medicale. Miercuri dimineața la fața locului erau vizibile urmele accidentului rutier.
„Șoferul este viu, avea puțin sânge la cap. A recunoscut că a băut, a fost la petrecere”, a declarat proprietara gospodăriei pentru jurnaliștii locali.
Pentru isprava sa șoferul riscă să fie sancționat.
Moldova
Ambuteiaje infernale în sectorul Rîșcani al capitalei, după ce două accidente s-au produs practic simultan
În această dimineață, poliția a fost sesizată cu privire la două accidente rutiere petrecute în sectorul Rîșcani din municipiul Chișinău.
Primul incident a fost raportat pe strada Studenților, la ora 08:24, unde un Porsche și o Dacia au fost implicate într-o coliziune.
Al doilea accident s-a produs la ora 08:55, pe strada A. Russo, unde s-au ciocnit un Toyota și un Mercedes.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma coliziunilor.
Poliția a inițiat anchete pentru a stabili cauzele exacte ale ambelor accidente.
Moldova
Incendiu la Tvardița: Un bărbat a suferit arsuri în timp ce încerca să stingă flăcările care au cuprins acoperișul casei sale
Un bărbat de 53 de ani a ajuns de urgență la spital cu arsuri grave după ce a încercat să stingă un incendiu izbucnit pe acoperișul casei sale din Tvardița, raionul Taraclia, pe 12 noiembrie.
Focul, care a cuprins rapid 8 metri pătrați din acoperiș, a fost semnalat la 112 la ora 23:12, mobilizând patru echipe de pompieri. Bărbatul a suferit arsuri de gradul II la picioare, iar la ora 00:47 incendiul a fost stins complet de angajații IGSU.
Transportat la spitalul raional din Ceadîr-Lunga, bărbatul primește acum îngrijiri medicale. Specialiștii investighează cauzele incendiului.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 27 de situații de risc.
-
Moldova5 zile în urmă
Un tânăr s-a răsturnat cu mașina peste gardul unei case din Căușeni. Proprietarii gospodăriei spun că șoferul era beat
-
Moldova5 zile în urmă
Ambuteiaje infernale în sectorul Rîșcani al capitalei, după ce două accidente s-au produs practic simultan
-
Moldova6 zile în urmă
Incendiu la Tvardița: Un bărbat a suferit arsuri în timp ce încerca să stingă flăcările care au cuprins acoperișul casei sale
-
Moldova6 zile în urmă
O nouă escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Doi indivizi ar fi lăsat o bătrână fără 29.000 de lei
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav la Budești: Două persoane, transportate de urgență la spital