Moldova
Reținuți pentru comiterea unui jaf în sudul țării
La 19 iulie curent, patru persoane având măști improvizate pe față, au spart geamul ușii de intrare al locuinței unei femei de 32 ani din satul Moscovei raionul Cahul, pătrunzând în interior, au sustras în mod deschis bani în sumă de 3000 lei.

În urma măsurilor speciale de investigații, polițiștii din Cahul au identificat făptuitorii, un grup infracțional format din patru persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 30 ani, care aveau roluri bine determinate din timp. Aceștia sunt din diferite raioane ale țării, iar doi dintre ei, recent au fost eliberați din detenție condiționat, unde au fost condamnați pentru diverse infracțiuni. Cei doi și-au ispășit pedeapsa în același penitenciar unde au și planificat anumite scheme infracționale.
Doi bănuiți actualmente sunt reținuți pentru 72 ore, iar alți doi urmează a fi anunțați în urmărire generală.
Pe acest caz a fost pornită cauză penală conform elementelor constitutive ale infracțiunii de jaf, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.
Moldova
O mașină s-a inversat în urma unui impact cu un alt vehicul, lângă Gara Feroviară din Chișinău. Momentul impactului
Accident violent în preajma Gării Feroviare din Chișinău. Un șofer a ajuns la spital după ce s-a izbit cu mașina într-un alt vehicul, iar apoi s-a răsturnat.

Camera de bord instalată în cel de-al doilea automobil implicat a surprins momentul impactului.
Totul a avut loc în seara de 29 mai, aproape de ora 23.00, pe bulevardul Iurii Gagarin. Potrivit informațiilor preliminare, oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer în vârstă de 49 de ani, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de mașina din fața sa, și a lovit-o în plin. Vehiculul tamponat, ce aparține unei companii de taxi, era condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului puternic, automobilul condus de șoferul de 49 de ani s-a răsturnat pe carosabil.
Bărbatul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, medici cu ambulanța, dar și o echipă de salvatori care au avut misiunea de a pune vehiculul inversat înapoi pe roți. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul vinovat va fi tras la răspundere conform legii.
Moldova
/VIDEO/ Cascadorii printre elevi: Un tânăr a făcut drifturi periculoase în curtea unei școli din Căușeni
Ultima zi de școală a fost marcată de un incident șocant în orașul Căușeni. În dimineața zilei de 29 mai, în jurul orei 10:30, liniștea unei instituții de învățământ a fost tulburată de un tânăr care a intrat cu un automobil în curtea școlii și a început să facă drifturi periculoase, chiar în timpul pauzei mari.

Tânărul nu este elev al instituției, au precizat reprezentanții școlii. Imaginile filmate de adolescenți cu telefoanele mobile surprind momentul în care acesta gonește cu viteză printre elevi, punându-le viața în pericol.
Conducerea școlii a alertat imediat poliția. Oamenii legii au identificat făptașul și au pornit o anchetă. Acesta riscă sancțiuni contravenționale, iar acțiunea sa ar putea fi calificată drept huliganism.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.
Moldova
/VIDEO/ Speluncă, luată cu asalt. Polițiștii au găsit droguri și aparate suspecte, într-un apartament din capitală.
Un bărbat de 38 de ani din Chișinău este cercetat penal după ce și-a transformat apartamentul, situat pe o stradă din sectorul Rîșcani al capitalei, într-un adevărat focar de consum de droguri.

Polițiștii de la Inspectoratul Rîșcani au descins în locuință cu un mandat de percheziție, în cadrul unei anchete privind consumul și distribuția de substanțe interzise. În apartament, oamenii legii l-au găsit pe proprietar împreună cu alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 39 de ani, care prezentau un comportament suspect.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate aparate artizanale pentru consumul drogurilor, pachețele tip zip-lock ce conțineau o substanță albă cu miros specific, dar și seringi. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, iar bărbații au fost escortați la inspectorat pentru documentare și testare narcologică.
Proprietarul locuinței este acum cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă sau până la patru ani de închisoare, potrivit legislației în vigoare.
-
Moldova5 zile în urmă
Descoperire macabră în Chișinău. Trei cadavre găsite într-un apartament, după un apel anonim
-
Moldova4 zile în urmă
Mita l-a lăsat fără epoleți. Polițistul din Strășeni care ar fi cerut 300 de euro mită de la un șofer, condamnat.
-
Moldova3 zile în urmă
Viol închipuit, pedeapsă reală: O tânără a ajuns în fața magistraților, după ce a inventat un viol din supărare.
-
Moldova5 zile în urmă
Caz de agresiune la o grădiniță din Anenii Noi. Educatoarea și asistenta, concediate
-
Moldova5 zile în urmă
Medicii luptă pentru viața sa: Care e starea șoferului de BMW, rănit în accidentul din apropierea comunei Ciorescu
-
Moldova5 zile în urmă
Accident spectaculos la Chișinău, surprins pe video: un Mercedes a tamponat un alt vehicul și a doborât un pilon electric
-
Moldova5 zile în urmă
Incendiu pe traseu: Flăcări violente au distrus cabina unui autocamion la Rădeni
-
Diaspora3 zile în urmă
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea