Rețele de socializare

Moldova

Șefa unei direcții din raionul Edineț, demisă după ce a ocupat concomitent două funcții publice

Șefa Direcției Educație a Consiliui raional Edineț Galina Musteață a fost eliberată din funcție la 30 iunie anul curent, în baza unei cereri de demisii din propria inițiativă, după ce a fost inclusă în Registrul interdicțiilor al ANI.

Publicat

La 21 mai 2020, inspectorul de integritate a emis act de constatare cu privire la încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către șefa Direcției Educație a Consiliului raional Edineț. Aceasta ar fi deținut două funcții concomitent – consilier local și șefă a direcției, transmite unimedia.info

Conform prevederilor legale, Galina Musteață ar fi trebuit să își soluționeze starea de incompatibilitate, în termen de 30 de zile de la apariția acesteia, acțiune nerealizată de către aceasta, încălcând astfel – Legea privind declararea averii și intereselor personale, Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și Legea privind statutul alesului local.

Pe cazul dat, pentru că actul de constatare nu a fost contestat, subiectul vizat a fost inclus în Registrul interdicțiilor, gestionat de ANI.


În acest context, persoana vizată a fost decăzută din dreptul de a exercita mandatul de consilier local și o funcție publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani, din data eliberării din funcție.


Advertisement

Moldova

Condamnat la 9 ani de închisoare: Un tânăr ar fi ucis cu deosebită cruzime un consătean, la Nisporeni.

Un tânăr de doar 18 ani din Nisporeni va petrece următorii 9 ani după gratii, după ce a fost recunoscut vinovat de omorul unui bărbat în vârstă de 63 de ani. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Ungheni, sediul Nisporeni.

Publicat

Potrivit procurorilor, tragedia s-a produs în seara zilei de 26 martie curent. Inculpatul ar fi pătruns în locuința victimei pentru a-i cere țigări, însă între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan. În urma altercației, tânărul l-ar fi lovit pe bărbat cu pumnii și cu o foarfecă, acțiuni ce au dus la decesul victimei. Potrivit actelor de acuzare, crima a fost comisă cu o deosebită cruzime.

În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut integral fapta. Totodată, judecătorii au obligat tânărul să achite succesorului victimei un prejudiciu moral în valoare de un milion de lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.


Citește mai departe

Moldova

Droguri în fiecare zi: Două grupări de distribuție a narcoticelor, anihilate.

Grupările de distribuție a drogurilor sintetice apar în capitală ca ciupercile după ploaie. Oamenii legii au destructurat alte două rețele care acționau cu substanțe de tip PVP, iar în spatele afacerilor ilegale s-ar fi aflat doi bărbați care riscă acum să ajungă după gratii.

Publicat

În primul caz, oamenii legii au destructurat activitatea unui bărbat de 33 de ani din capitală, anterior documentat pentru trafic de droguri, care și-a reluat activitatea infracțională prin intermediul aplicației mobile Telegram.
Individul este bănuit că ar fi organizat transportarea drogurilor sintetice de tip PVP din Ucraina în Republica Moldova. Odată ajunse aici, substanțele erau divizate în doze între 100 și 500 de grame, ascunse în diverse locații și distribuite angro dealerilor prin canalul său Telegram.
La începutul lunii curente, bărbatul a fost reținut în flagrant, chiar în timp ce plasa drogurile în ascunzișuri din Chișinău. În momentul capturării, a încercat să scape aruncând o pungă cu droguri într-o gospodărie.
Perchezițiile domiciliare au dus la ridicarea telefoanelor mobile, unui cântar de precizie, cuțite de bucătărie și peste 500 de grame de PVP dintr-un ascunziș forestier. În total, din circuit au fost scoase aproximativ 900 de grame de droguri, cu o valoare estimată la peste 600.000 de lei.
Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și riscă până la 15 ani de închisoare.
În al doilea caz, polițiștii din sectorul Rîșcani au reținut un bărbat de 30 de ani, originar din raionul Strășeni, suspectat că distribuia substanțe narcotice tot de tip PVP pe teritoriul capitalei.
Bărbatul a fost oprit în trafic în apropierea localității Stăuceni, iar în urma verificărilor a predat benevol 31 de pachețele cu cristale galbene, susceptibile a fi droguri, și obiecte artizanale pentru consum.
Valoarea estimativă a drogurilor confiscate este de aproximativ 40.000 de lei. Pe numele său a fost inițiată o anchetă penală, iar pentru fapta comisă riscă de la 2 la 5 ani de detenție.


Citește mai departe

Moldova

Neatențe urmată de nenorocire: Un băiețel de 2 ani a ajuns la spital, după ce s-a prăbușit de la etajul doi.

Un copil de doar 2 ani a căzut de la înălțime, în după-amiaza zilei de 20 iulie, în orașul Taraclia.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție teritorial, oamenii legii au fost alertați prin intermediul serviciului unic 112 despre faptul că un copil ar fi căzut de la etajul doi al unui bloc de locuințe.
La fața locului au intervenit de urgență echipajele de poliție, dar și un echipaj medical de pe ambulanță.
Preliminar, polițiștii au stabilit că apelul la 112 a fost efectuat de o vecină, care se afla în curtea blocului. Aceasta ar fi auzit un zgomot puternic și, la scurt timp, a observat copilul prăbușit la sol. Femeia a alertat imediat mama copilului și a cerut intervenția salvatorilor.
Minorul a fost preluat de ambulanță și transportat de urgență la Spitalul Raional Ceadîr-Lunga. Din fericire, micuțul era conștient în momentul internării și se află acum sub supraveghere medicală.
Pe caz a fost inițiată o anchetă. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii