Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Mai multe plantații de cânepă găsite în Ialoveni

În cadrul operațiunii ”MAC-2020” care se desfășoară anual pe perioada verii, polițiștii din Ialoveni în comun cu reprezentanții administrației publice locale, au depistat mai multe plantații de cânepă.

Publicat

Astfel au fost documentate 15 cazuri pe întreg teritoriul raionului, în cadrul cărora au fost ridicate și nimicite 2402 fire de cânepă.

Scopul operațiunii este,combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, dar şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea acestora.

Poliția atenționează, pentru cultivarea ilegală a plantelor ce conţin droguri, precursori şi analogi ai acestora și fabricarea etnobotanicelor amenda este de la 2 100 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice și până la 18 000 de lei pentru cele juridice.


Articolul 10 aliniatul 2 din Legea nr.382/1999, cu privire la circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope şi a precursorilor, prevede că „Proprietarul, posesorul ori beneficiarul de teren este obligat să nimicească plantele nominalizate de mac somnifer, cânepă, arbustul coca, care cresc spontan pe terenul lui”.



Moldova

Spărgea apartamente în plină zi: Un chișinăuian ar fi golit șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei

Spărgea apartamente în plină zi, când stăpânii erau la serviciu. Un bărbat de 48 de ani din capitală, a ajuns pe mâna forțelor de ordine, bănuit că ar fi golit cel puțin șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bărbatul acționa preponderent pe timp de zi, când proprietarii lipseau de acasă. Acesta pătrundea în apartamente prin culegere de chei și sustrăgea bani, bijuterii, bunuri de valoare și tehnică electronică.

Operațiunea de reținere a fost realizată cu suportul mascaților de la Fulger, iar în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, au fost depistate și ridicate mai multe bunuri care ar proveni din furturile comise. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiată o anchetă penală.


Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă până la patru ani de detenție.

Cercetările continuă pentru a stabili dacă bănuitul ar fi fost implicat și în alte infracțiuni similar comise în Chișinău.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Omorul terifiant di Beriozchi: Fiul principalului suspect, reținut când încerca să fugă din țară

Încă o reținere în cazul omorului terifiant din raionul Anenii Noi. Poliția anunță că fiul principalului suspect, în vârstă de 33 de ani, a fost și el plasat în custodia poliției.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, acesta este suspectat că ar complice la o crimă care ar fi fost săvârșită de tatăl său în perioada 2012-2013. Acesta a fost încătușat de oamenii legii în momentul când încerca să părăsească țara.

Amintim că investigațiile au început acum două luni, după ce un bărbat de 61 de ani, din satul Beriozchi, a dispărut fără veste. Versiunea principală a anchetei ar fi că bărbatul a fost ucis de un consătean, în vârstă de 59 de ani, iar rămășițele ar fi fost folosite drept hrană pentru porci.


Oamenii legii au efectuat percheziții în mai multe gospodării care aparțin bănuitului, unde au fost găsite hainele victimei, oseminte presupus umane, precum și obiecte ce ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunii. Probele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor, inclusiv ADN.

Inițial fusese reținute trei persoane: suspectul principal, concubina sa de 55 de ani și un bărbat de 34 de ani. Principalul bănuit a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, femeia fiind plasată în arest la domiciliu.

Anchetatorii nu exclud existența altor victime și continuă operațiunile, inclusiv cercetarea terenurilor și a deșeurilor de la ferma suspectului, cu implicarea experților criminaliști și a angajaților IGSU. Investigațiile sunt în plină desfășurare, în timp ce bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

Moldova

Taximetrist cu hobby ilegal: Vindea narcotice la Chișinău și Strășeni

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii din Strășeni, au documentat și destructurat activitatea infracțională a unui taximetrist, implicat în comercializarea drogurilor în Chișinău și Strășeni.

Publicat

De două luni, suspectul de 51 de ani vindea marijuana unui cerc restrâns de persoane. La mijlocul lunii decembrie, în timpul unor percheziții efectuate în automobilul utilizat pentru transportul pasagerilor, a fost depistată și ridicată marijuana și două telefoane folosite în activitatea infracțională.

Ulterior, la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat 350 grame de marijuana, 3.500 Euro, 43.000 lei și automobilul utilizat pentru transportul drogurilor. Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile.


Dacă va fi găsit vinovat, riscă între 7 și 10 ani de închisoare.

Poliția Națională continuă lupta împotriva traficului de droguri și recomandă cetățenilor să raporteze orice activitate suspectă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii