Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Doi bărbați reținuți pentru pescuit ilicit pe lacul Beleu și râul Prut

Polițiștii de frontieră ai Sectorului Poliției de Frontieră Brînza au dejucat planurile a patru conaționale care se aflau la pescuit în rezervația ”Prutul de jos”.

Publicat

Bărbații nu dețineau acte confirmative ce le-ar permite desfășurarea activității, astfel au fost ridicate 370 bucăți de pește și 16 plase din monofilament cu lungimea totala de 1350 m.

Primul incident a fost consemnat la sfârșitul săptămânii precedente cu documentarea a trei locuitori din Slobozia Mare. Patrula Poliției de Frontieră ce efectua supravegherea hotarului a observat o ambarcațiune ce se deplasa pe apele lacului Beleu spre interiorul țării, iar pe malul lacului pe direcția opusă se apropia un mijloc de transport. Ca urmare a măsurilor întreprinse au fost audiate trei persoane cu vârstele de 38, 44 si 64 ani.

Asupra lor s-a găsit 299 bucăți de pește de diferite specii și 12 bucăți de plase de pescuit din monofilament cu lungimea totală de o mie de metri.


Peste puțin timp o altă patrulă a SPF Brînza a văzut un tânăr în vârstă de 23 de ani cum pescuia ilicit în apropierea apelor revărsate ale râului Prut. Acesta a reușit să prindă 28 de pești cu ajutorul unei plase de pescuit cu lungimea de o sută metri.

Azi dimineață, la ora 04:00 aceeași persoană a fost depistată din nou în zona de frontieră fără permisul de acces și având asupra sa alte trei plase destinate pescuitului cu o lungime totală de 250 m și 44 bucăți de pește aruncat pe malul râului.

În toate încidentele consemnate, fiecare persoană a fost sancționată cu o amendă de 12 unități convenționale pentru încălcarea regimului frontierei de stat, conform art.332 alin.1 Cod Contravențional al Republicii Moldova. Suplimentar au fost informați și reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat Cahul pentru atragere la răspundere pentru prejudiciul cauzat statului.



Moldova

Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.

O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.

Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.

În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

topul săptămânii