Rețele de socializare

Moldova

Tânără de 32 de ani, ucisă și lăsată să zacă în pădure

O tânără a fost ucisă, iar cadavrul a fost lăsat să zacă într-o fâșie forestieră. Descoperirea macabră a avut loc în această seară, în jurul orei 17:00, în localitatea Bugeac, din municipiul Comrat.

Publicat

Potrivit poliției locale, victima este o femeie in vârstă de 32 de ani. Medicii legiști au examinat cadavrul și au depistat pe suprafața acestuia mai multe urme de moarte violentă sub formă de plăgi de cuțit în regiunea pieptului. Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească toate circumstanțele in care a fost ucisă tânăra, dar și identitatea făptașilor cu ulterioara reținere a acestora, transmite deschide.md

Amintim că la începutul săptămânii curente, în aceeași localitate, trei tineri au ucis in bătaie un bărbat, iar cadavrul acestuia l-au dus cu motocicleta și l-au aruncat pe malul unui iaz.


Advertisement

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

Moldova

„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei

Escrocherie de peste 2 300 000 de lei a fost descoperită de Poliția capitalei în urma unor măsuri speciale de investigație. Oamenii legii au identificat și reținut un bărbat de 37 de ani, bănuit că ar fi comis o fraudă de proporții.

Publicat

Acesta s-ar fi prezentat drept agent imobiliar și, profitând de încrederea victimei și inducând-o în eroare, ar fi convins-o să îi transmită sume considerabile de bani pentru pretinse investiții imobiliare. După obținerea banilor, bărbatul s-ar fi eschivat de la îndeplinirea obligațiilor asumate.

De la domiciliul suspectului au fost ridicate telefoane mobile, blanchete și contracte folosite la colectarea garanțiilor financiare, înscrisuri contabile de ciornă, ștampile ale unor agenți economici, precum și suporturi digitale cu date relevante pentru cauză.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, riscă până la 15 ani de închisoare.

Poliția continuă investigațiile pentru a verifica eventuale implicări ale acestuia în cazuri similare.


Citește mai departe

Moldova

Bărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei

Un tânăr s-ar fi sinucis, după ce ar fi omorât în bătaie un bărbat.

Publicat

Cazul a avut loc noaptea de 10 decembrie curent, în jurul orei 21:00, în localitatea Cornești, din raionul Ungheni, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.Astfel, potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 37 de ani.

Acesta ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu un individ în vârstă de 34 de ani. Fiind în stare de ebrietate, în urma unui conflict iscat din motive încă nestabilite de anchetă, individul de 34 de ani ar fi bătut cu bestialitate victima lovind-o de mai multe ori cu o țeavă metalică de aproximativ 60 de cm peste diferite părți ale corpului, inclusiv în regiunea capului și spatelui.

În urma traumatismelor grave, bărbatul a decedat pe loc până la venirea ambulanței.


Oamenii legii au început a documenta cazul pentru a stabili locul aflării ucigașului, însă din nefericire l-au găsit pe acesta ieri-dimineață, în jurul orei 08:45, spânzurat în podul unei case din aceeași localitatea în care a fost comisă crima.

Poliția din Ungheni cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

topul săptămânii