Rețele de socializare

Moldova

71 de persoane aflate în urmărire penală, reținute de către Poliția Capitalei

Angajații Poliției Capitalei continuă măsurile speciale de investigații privind reținerea persoanelor ce se află în urmărire penală.

Publicat

Angajații Poliției Capitalei continuă măsurile speciale de investigații privind reținerea persoanelor ce se află în urmărire penală pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni și se eschivează de a se prezenta la organele de drept.

Astfel, în perioada 01 iunie – 07 iunie, de către forțele de ordine, au fost reținute 71 de persoane ce se aflau în urmărire penală dintre care 47 de persoane pentru comiterea infracțiunilor grave, excepțional de grave, precum și pentru comiterea infracțiunilor de furt, circulaţia ilegală a drogurilor, huliganism, jafuri iar 24 persoane ca debitori de stat.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Intervenție de peste patru ore: Un tânăr din Republica Moldova, salvat în munții din România.

Un tânăr din Republica Moldova a fost salvat în ultima clipă de pe Masivul Ceahlău, după ce și-a pierdut cunoștința la peste 1.600 de metri altitudine. Operațiunea de salvare a durat patru ore și s-a desfășurat în condiții dificile, până la lăsarea serii.

Publicat

Incidentul s-a produs în data de 7 ianuarie, în zona înaltă Cușma Dorobanțului. Potrivit Salvamont Neamț, apelul la 112 a fost recepționat în jurul orei 14:30, când tânărul, în vârstă de 20 de ani, era deja blocat pe munte și inconștient.

Două echipe de salvamontiști de la Baza Salvamont Durău au urcat imediat spre locul indicat. Salvatorii au reușit să ajungă la victimă pe lumină, însă coborârea a avut loc pe înserat, din cauza terenului dificil și a stării tânărului.

După patru ore de intervenție, acesta a fost coborât de pe munte cu targa și predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Neamț, care l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Salvamontiștii reamintesc turiștilor să nu se aventureze pe trasee montane dificile fără echipament adecvat și să țină cont de condițiile meteo.




Citește mai departe

Moldova

S-a intoxicat cu monoxid de carbon: O minoră de 17 ani a fost transportată la spital, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în casă.

O minoră de 17 ani a ajuns la spital cu intoxicație cu monoxid de carbon, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în locuință. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 4 ianuarie, într-o gospodărie din satul Tocuz, raionul Căușeni.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, fata a prezentat semne de intoxicație cu monoxid de carbon și a fost transportată de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Medicii spun că, în prezent, starea acesteia este stabilă.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit că incidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei și a canalelor de evacuare a fumului. Mai exact, tatăl minorei ar fi închis cahla sobei, fapt care a împiedicat evacuarea normală a fumului și a dus la acumularea monoxidului de carbon în interiorul locuinței.

Alte circumstanțe ale cazului urmează să fie stabilite de organele de resort.


În acest context, salvatorii și pompierii reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului. Totodată, aceștia avertizează că este strict interzisă blocarea sau închiderea sistemelor de evacuare a fumului, inclusiv a cahlei sobei, atunci când focul este aprins.

De asemenea, în încăperile încălzite cu sobe sau alte surse pe bază de combustibil solid se recomandă aerisirea regulată a încăperilor și instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon, pentru avertizare timpurie.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu la o biserică din Drochia: Focul a cuprins o anexă a lăcașului, unde era amenajată cazangeria.

Un incendiu a izbucnit în dimineața de 4 ianuarie la o biserică din raionul Drochia. Focul a cuprins o anexă a lăcașului de cult, însă intervenția rapidă a pompierilor a salvat biserica de la distrugere.

Publicat

Alarma a fost dată la ora 06:40, când pompierii din nordul țării au fost solicitați să intervină la biserica „Sfânta Treime” din localitatea Sofia. La fața locului au ajuns patru echipaje de salvatori și pompieri, care au stabilit că incendiul a izbucnit într-o încăpere tehnică, unde era amenajată cazangeria, pe o suprafață de aproximativ 12 metri pătrați.

Flăcările au afectat mai multe bunuri materiale din interiorul anexei, însă datorită intervenției operative, focul a fost localizat și nu s-a extins spre biserica propriu-zisă. Incendiul a fost lichidat complet după aproape o oră, iar victime nu au fost raportate.

Potrivit specialiștilor IGSU, cauza probabilă a incendiului este nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea cazanului care funcționa pe combustibil solid.


În ajunul Crăciunului pe stil vechi, pompierii fac apel către responsabilii lăcașelor de cult să respecte cu strictețe normele de securitate. Aceștia recomandă verificarea instalațiilor de încălzire, evitarea utilizării echipamentelor defecte, menținerea liberă a căilor de evacuare și verificarea surselor electrice după încheierea slujbelor.

Totodată, enoriașii sunt îndemnați să evite aglomerațiile și să păstreze o distanță sigură față de lumânări și candele, pentru a preveni producerea incendiilor. În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Potrivit datelor IGSU, în zilele de weekend pompierii și salvatorii au intervenit în circa 60 de situații de risc la nivel național.




Citește mai departe

topul săptămânii