Rețele de socializare

Moldova

Poliția a publicat rezultatul autopsiei copilul găsit mort în toaleta casei din Hâncești

Poliția a publicat rezultatul autopsiei lui Beniamin, copilul care a fost găsit mort în toaleta casei din Hâncești.

În urma autopsiei s-a stabilit că băiatul a suferit asfixie mecanică prin obturarea căilor respiratorii cu lichid, transmite Știri.md.

În plămânii biețelului decedat au fost găsite mase fecale.

Știri.md amintește că Beniamin, băiețelul anunțat dispărut la Hâncești, a fost găsit mort în toaleta din curtea casei în jurul orei 13:20.


Reamintim că minorul a fost dat dispărut marți, 26 mai. Acesta a ieșit din casă și nu a mai fost văzut.

Copilul a fost căutat atât de oamenii legii, cât și de voluntari care s-au mobilizat în urma mediatizării acestui caz.

Ulterior, o clarvăzătoare a fost adusă la locul dispariției băiețelului din Hâncești.


Voluntarii au găsit o pereche de șlapi asemănători cu cei în care micuțul a părăsit casa, ulterior oamenii legii au declarat că șlapii nu i-ar aparține băiatului.

Moldova

/VIDEO/ Cercetat penal pentru furt

Un tânăr în vârstă de 22 de ani originar dintr-o localitate din r. Edineț, a fost reținut de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sec. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui furt de portmoneu.

Cazul a avut loc la data de 08 iunie, polițiștii fiind sesizați de către o tânără de 26 ani, comunicând că i-a fost sustras portmoneul în timp ce se afla într-un magazin amplasat pe str. M.Viteazul. La locul faptei tânăra a comunicat că portmoneul în care se aflau mijloace financiare, carduri bancare și actele de identitate, se afla în coșul pentru cumpărături, ulterior când a ajuns la casă pentru a achita pentru cumpărături, acesta nu mai era. Prejudiciul care i-a fost cauzat a fost estimat de către partea vătămată la 2 100 lei.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în baza semnelor constituitive ale componenței de infracțiuni prevăzute de art.186, Furt.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiști suspectul a fost identificat și reținut, fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția. Tânărul nu este la prima abatere anterior fiind cercetat penal pentru huliganism.


Pentru infracțiunea comisă conform legislație în vigoare tânărul riscă amendă în mărime de până la 67 500 lei muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare pe până la 4 ani.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un bărbat care a suferit ictus cerebral a fost transportat de SMURD din România în Moldova

Astăzi, 03 iulie un echipaj SMURD din țara noastră a efectuat o operațiune transfrontalieră terestră pentru transporatrea unui cetățean al Republicii Moldova din România.

Potrivit IGSU, un bărbat în vârstă de 56 de ani a suferit un ictus cerebral la Iași. Pacientul a fost preluat în dimineața zilei de azi de medicii și paramedicii SMURD Moldova de la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu”.

Pe parcursul transportării persoana, fiind în stare stabilă, a fost monitorizată constant de echipajul SMURD pentru a evita alte complicații. În după amiaza zilei bărbatul a fost adus în siguranță cu ambulanța de terapie intensivă de tip C-1 la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din municipiul Chișinău pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020 aceasta este a șaptea misiunie transfrontalieră terestră SMURD pentru cetățenii țării noastre.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer a decedat la volanul propriului automobil, iar apoi s-a tamponat cu un microbuz, la Tiraspol

Accidentul a avut loc în raionul Balca, pe o stradă din Tiraspol, în care două vehicule, un microbuz și o mașină de marca Lada, la volanul căreia se afla un bărbat de 78 de ani s-au tamponat grav.

Microbuzul cu pasageri se deplasa din raionul Nicolschi spre Tiraspol. Potrivit spuselor șoferului implicat în accident, bărbatul de la volanul Ladei, se afla deja în stare de inconștientă, cu capul plecat.

Pasagerii microbuzului au ieșit din vehicul și au început acțiunile de reanimare.

La fața locului a ajuns mașina de ambulanță. Acțiunile de resuscitare au durat timp de 40 de minute, dar medicii nu au reușit să îl salveze. Acesta a murit pe loc.


Din fericire nici un pasager al microbuzului nu a avut de suferit în urma impactului.

Alte circumstanțe ale accidentului urmează a fi stabilite.


Citește mai departe

topul săptămânii