Moldova
/VIDEO/ O familie cu 5 copii din Leova a rămas fără adăpost după ce casa lor a ars
Cu cinci copii minori şi fără un acoperiş deasupra capului. Este drama unei femei de 38 de ani din satul Cazangic, Leova, care s-a pomenit pe drumuri, după ce casa în care locuia împreună cu copiii săi a ars. Tragedia s-a produs în urmă cu o săptămână, la miezul nopţii.
Acum, familia locuieşte într-o casă din satul vecin, oferită temporar de Primărie.
„Flăcările au izbucnit din aceasta încăpere, unde era bucătăria. Femeia, cu trei dintre cei cinci copii ai săi, dormea in camera de alături. Focul puternic s-a extins atât de rapid, încât a început să ardă și usa de la camera in care erau. Pentru a se salva, femeia și-a scos copiii prin geam, iar ulterior a ieșit și ea. Nimic din lucrurile pe care le-au agonisit timp de-o viața, nu au putut fi salvate.
Veronica Noviţchi are trei fete şi doi băieţi, cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani. Una dintre fetiţe are grad de dizabilitate, pentru că nu vorbeşte şi nici nu merge. Chiar şi aşa, Veronica se descurcă cu cei cinci copii ai săi. Femeia îşi aminteşte cu greu ziua în care locuinţa lor a ars în câteva clipe. Ea era acasă doar cu fetele, băieţii fiind plecaţi la un unchi.
VERONICA NOVIŢCHI, locuitoarea satului Cazangic, Leova: „S-a produs un scurtcircuit din pod şi a început să ardă acoperişul. Când m-am trezit deja ardea în antreu, flăcările erau puternice. Când am văzut că arde aşa tare, am deschis geamul şi am scos fată mai mare şi i-am dat-o pe asta mică în braţe. Am ieşit aşa, desculţă şi în pijama, cum dormeam.”
Şi fetițele îşi amintesc noaptea în care le-a ars casa. Ele spun că cel mai mult le lipsesc cărţile şi caietele, dar şi unele jucării.
„Iulia prima s-a trezit, apoi m-a trezit şi pe mine. Mama ne-a spus să sărim jos peste geam şi să o ia pe sora mai mică. Eu am luat-o şi am ieşit.”
„Noi am ieşit pe geam, când televizorul aproape exploda. ”
A doua zi după incendiu, primarul localităţii le-a găsit o locuinţă provizorie în satul vecin. El s-a gândit să cumpere această casă pentru familia Noviţchi. Primăria a donat zece mii de lei din bugetul local şi a cerut 70 de mii de la Consiliul Raional. Totuşi, mai trebuie încă 40 de mii de lei pentru a cumpăra casa.
VASILE TIMOTIN, primarul satului Cazangic, Leova: „Din bugetul Primăriei am acordat zece mii de lei, chiar dacă bugetul e vai de capul lui. Am făcut şi un dosar la Asistenţa socială pentru copii şi urmează să le dea câte patru mii de lei pentru fiecare copil, 20 de mii. Le-am găsit o casă în satul Troian, acolo este şi fratele ei şi o să-i ajute. ”
Cei care vor să ajute familia o pot face la numărul IBAN afişat pe ecran sau la numărul de telefon 078492297.
Moldova
Și-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
Ar fi violat o minoră de 13 ani, iar pentru asta a fost trimis după gratii de magistrați. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, care acum doi ani ar fi abuzat sexual o copilă în prezența unor prieteni de-ai inculpatului. Astfel, individul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, infracțiunea deosebit de gravă s-a produs pe 25 mai 2023, într-o clădire nefinisată din apropierea unei instituții de învățământ din centrul țării.
Inculpatul i-ar fi cerut fetei să întrețină un raport sexual cu el, oferindu-i și bani. După ce minora a refuzat, acesta a amenințat-o cu violența și a obligat-o să întrețină mai multe acte sexuale, totul în prezența a doi prieteni ai săi, care au asistat la agresiuni. Specialiștii au prezentat rapoarte de expertiză judiciară, care au demonstat că acțiunile inculpatului au cauzat minorei leziuni fizice și suferințe psihice.
De menționat că, tânărul, în ședința de judecată, nu și-a recunoscut vina.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
/VIDEO/ Narco-curier plasat în arest: În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat acasă la suspect circa 30 de „doze” de droguri.
Un tânăr de 25 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat de implicare în circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul capitalei.
Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi membru al unui grup infracțional organizat și ar fi avut rolul de curier, fiind responsabil de plasarea și distribuirea substanțelor narcotice în diferite ascunzișuri.
Suspectul a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri. În urma percheziției corporale, dar și a celei efectuate la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat 29 de pachețele cu substanțe narcotice, printre care hașiș, marijuana și cocaină. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau ambalate și pregătite pentru distribuire.
Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, pentru o asemenea infracțiune acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.
Acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea infracțională.
Moldova
/VIDEO/ Alcool și droguri la volan: Mai mulți șoferi beți sau drogați au fost prinși de poliție.
Mai mulți șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice au fost depistați de polițiștii de patrulare în diferite localități din țară.
În Chișinău, pe strada Ion Creangă, un bărbat de 32 de ani a fost prins la volan fără permis de conducere. Testarea alcoolscopică a arătat o concentrație de 1,12 mg/l alcool în aerul expirat. Un alt caz a fost înregistrat pe bulevardul Dacia, unde un șofer de 34 de ani avea 1,09 mg/l alcool.
Tot în capitală, pe strada Trifan Baltă, un bărbat de 42 de ani a fost testat pozitiv la marijuana, iar la Ungheni, un alt conducător auto, de 39 de ani, a fost depistat pozitiv la aceeași substanță.
Alți șoferi băuți au fost prinși și în alte regiuni ale țării. În satul Mereni, raionul Anenii Noi, un bărbat de 38 de ani conducea un motocultor având 1,01 mg/l alcool în aerul expirat. Într-un alt caz, polițiștii au depistat un bărbat de 48 de ani cu 0,96 mg/l alcool, iar la Bălți, o șoferiță de 47 de ani avea 0,86 mg/l.
Incidente similare au fost documentate și în raioanele Fălești și Orhei. Pe 8 martie, în satul Ciolacul Nou, polițiștii au oprit un automobil care se deplasa haotic. În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul nu deținea permis de conducere. Acesta a fost înlăturat de la volan, iar automobilul a fost transportat la parcarea specială.
Pe 9 martie, în satul Sărata Nouă, polițiștii au stopat o motocicletă condusă de un bărbat de 29 de ani. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat.
De asemenea, în seara de 8 martie, în satul Budăi, raionul Orhei, polițiștii au oprit un automobil care se deplasa haotic. La volan se afla un localnic, iar testarea alcoolscopică a arătat 0,89 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
În toate cazurile, conducătorii auto au fost înlăturați de la volan și documentați conform legislației. Poliția reamintește șoferilor să respecte regulile de circulație și să nu urce la volan în stare de ebrietate sau sub influența drogurilor.

-
Moldova6 zile în urmăAr fi căzut de la înălțime: Un tânăr de 25 de ani, găsit mort în curtea unui bloc din capitală.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Furt de proporții în chișinău: O femeie ar fi sustras peste un milion de lei din apartamentul unor cunoscuți.
-
Moldova17 ore în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova2 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova5 zile în urmăA băgat o pasageră în spital: O femeie, rănită după ce microbuzul în care se afla a lovit din spate o mașină, la Telenești.
-
Moldova2 zile în urmăWeekend dramatic în capitală: Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul 8, iar altul a fost salvat de pompieri după ce s-a aruncat în gol.
-
Moldova6 zile în urmăÎnchisoare pentru un cumul de infracțiuni: Un tânăr, condamnat pentru furt, conducerea mașinii în stare de ebrietate și fals în declarații.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ „Ploaie” cu droguri la Ciocana: Doi tineri, prinși în flagrant cu zeci de pachețele cu narcotice.
