Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ O femeie a leșinat după ce un Opel s-a tamponat cu un Lexus

Grav accident pe o stradă din orașul Tiraspol. Două mașini s-au transformat în mormane de fiare după ce s-au tamponat violent.

Publicat

Impactul s-a produs în data de 14 mai, la orele amiezii, pe centura de ocolire a orașului. Presa din stânga Nistrului scrie că în una dintre se afla o pasageră vârstnică, care în momentul accidentului și-a pierdut cunoștința. Aceasta a fost imediat transportată la spital.

Milițienii de la Tiraspol urmează să stabilească care dintre cei doi șoferi au provocat totul.

echipa.md


Moldova

/FOTO/A ajuns cu mașina fratelui său într-un stâlp din stânga Nistrului

Totul s-a întâmplat în orașul Slobozia în noaptea de 27 noiembrie.

Publicat

Potrivit presei din stânga Nistrului, șoferul, un tânăr de 27 de ani, ar fi luat mașina de la fratelui său pentru a se plimba. La un moment dat, însă acesta ar fi pierdut controlul volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat cu partea din față a automobilului într-un stâlp de beton.

Din fericire acesta a scăpat doar cu o sperietură. Cu toate acestea, tânărul din spaimă a părăsit locul producerii accidentului.

Miliția a fost sesizată de către câțiva trecători care au anunțat despre mașina „parcată” în stâlp.


Actualmente miliția cercetează cazul, iar tânărul dacă va fi găsit vinovat riscă o amendă usturătoare.

10


Citește mai departe

Moldova

Descoperire macabră, la Bahmut. Corpul neînsuflețit al unei persoane a fost găsit chiar în mijoc de drum.

La fața locului s-au deplasat oamenii legii.

Publicat

Informația a fost făcută publică pe o rețea de socializare. Potrivit autorului postării, cel mai probabil, persoana a fost tamponată de un automobil, iar șoferul care afla la volan ar fi părăsit locul impactului.

Știrea se actualizează.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Peste 10.000 de femei au cerut ajutor la numărul scurt 112 după ce s-au pomenit victime ale violenței în familie

Violența în familie rămâne una dintre cele mai grave probleme ale societății noastre. Zilnic, femeile devin victime ale propriilor soți. Numai de la începutul anului 2020, 10.800 de victime ale violenței au cerut ajutor la numărul scurt 112.

Publicat

733 dintre cazuri au fost calificate ca infracțiuni, iar alte 1438, ca contravenții. În acest context, anual este organizată Campania internațională 16 Zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, căreia I s-au alăturat și autoritățile republicii Moldova. Șeful IGP, Sergiu Paiu a relatat, în cadrul unei conferințe despre acțiunile pe care le întreprinde poliția în lupta cu acest fenomen.

O altă măsură de prevenire a acestor cazuri este și monitorizarea agresorilor. Despre asta a relatat în cadrul aceleiași conferințe directorul Inspectoratului Național de probațiune. Potrivit sursei, un factor alarmant este că numărul recidivei este în continua creștere. De aceea, a fost propus ca din 2021, agresorii să fie monitorizați și electronic.

Campania lansată în data de 27 noiembrie, care va dura 16 zile consecutive are drept scop informarea, sensibilizarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la gravitatea consecințelor violenței asupra femeii. În acest context, persoanele care au devenit victime a violenței în familie, sunt îndemnate să apeleze imediat după ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii