Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A furat 7 furtunuri antiincendiare

Un bărbat de 59 de ani a ajuns pe mâna polițiștilor din Chișinău suspectat că a furat 7 furtunuri antiincendiare în valoare de 4.000 de lei dintr-un bloc de locuit.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe strada Rădăuțanu din sectorul Râșcani al capitalei. Locatarii au fost cei care au bătut alarma, iar la fața locului au venit polițiștii. Imediat cum au ridicat imaginile de pe camerele de supravegheri, aceștia l-au văzut pe suspect care deschide dulapul cu furtunuri le fură și pleacă. La scurt timp, oamenii legii au stabilit identitatea bănuitului. Este vorba despre un bărbat de 59 de ani, originar din raionul Cantemir, care anterior ar fi comis alte furturi. Audiat, el și-ar fi recunoscut vinovăția.

DIN DECLARAȚIILE SUSPECTULUI:
– Anterior judecat?
– Da.
– Pentru ce ai fost reținut?
– Pentru că am furat furtunuri antiincendiare.
– Vina o recunoști?
– Da.

Acum, bărbatul este cercetat penal pentru furt, iar dacă vina îi va fi demonstrată el riscă o amendă de până la 67.500 de lei, 240 de ore de muncă în folosul societății sau detenție de până la 4 ani.

echipa.md


Moldova

„Mama” spălării banilor. O femeie, suspectată că ar fi lichefiat peste 57 de milioane de lei doar într-un an.

Schemă de spălare de bani în proporții deosebit de mari deconspirată de oamenii legii. O femeie ar fi capul întregii grupări. Ofițerii de investigații, în comun cu procurorii, au efectuat zeci de percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale administratorilor și angajaților mai multor entități economice din țară, într-o cauză pentru spălarea banilor.

Publicat

Conform materialelor anchetei, mai multe persoane fizice și juridice ar fi fost implicate într-o schemă frauduloasă de conversie și transfer de fonduri și produse cerealiere de proveniență dubioasă, în scopul legalizării și exportului acestora în afara țării. În cadrul investigațiilor s-a stabilit că doar în anul 2024, prin retrageri de numerar de la bancomate și oficii bancare, au fost lichefiate surse financiare în valoare totală de peste 57 de milioane de lei. În paralel, au fost introduse fictiv în circuitul economic național și ulterior exportate bunuri în valoare similară. Mijloacele bănești erau extrase de pe conturile de tip business-card ale mai multor companii nou înființate în acest scop. Retragerile erau efectuate de administratoarea uneia dintre companii, care coordona întreaga activitate infracțională. Prin urmare, în timpul perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, laptopuri, zeci de carduri bancare emise pe numele unor persoane terțe, un pistol funcțional cu gaz comprimat, precum și numeroase acte și documente utilizate de suspecți în activitatea ilegală. Actualmente, ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă acțiunile de stabilire a tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului cauzat.


Citește mai departe

Moldova

Băuți și drogați la volan. Mai mulți șoferi s-au pomenit cu dosare penale.

Mai mulți șoferi s-au pomenit cu dosare penale și riscă sancțiuni usturătoare, după ce au fost prinși în timp ce conduceau mașinile fie sub influența drogurilor, fie a alcoolului.

Publicat

Printre aceștia se numără un bărbat de 45 de ani, care circula cu mașina pe strada Valea Crucii din capitală, fără pic de remușcare. Șoferul a atras atenția unei patrule INSP prin modul haotic de deplasare. Acesta a fost tras pe dreapta și supus testării la consum de substanțe narcotice, iar rezultatul expertizei a arătat că șoferul se afla sub influența marijuanei. Mai mult, automobilistul mai era și băut- testul alcoolscopic a arătat o concentrație de 0,56 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Cercetat penal este și un alt șofer, de 59 de ani, după ce a fost depistat conducând sub influența substanțelor narcotice. Acesta a fost escortat la Dispensar pentru testare, rezultatul fiind pozitiv tot la marijuana.
De asemenea, la Copanca, Căușeni, polițiștii de patrulare au prins o șoferiță de 33 de ani, care se afla în stare de ebrietate. Testată alcoolscopic, aparatul Drager a indicat 0,62 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Șoferița a fost înlăturată de la volan, iar automobilul a fost ridicat la parcarea specială. Tot în raionul Căușeni, doar că în satul Tănătari, oamenii legii au surprins un șofer de 47 de ani, care circula pe drumurile din localitate, fiind în stare avansată de ebrietate.
În același timp, în satul Tocuz, un bărbat de 30 de ani a fost stopat, după ce a fost observat cum circulă de pe un sens pe altul. Și în acest caz șoferul se afla în stare avansată de ebrietate.
Acum, toate persoanele sunt cercetate conform legislației în vigoare.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Braconieri, descoperiți de poliție. 16 persoane din Hîncești sunt cercetate penal pentru vânat ilegal.

Braconieri, descoperiți de poliție. 16 persoane din raionul Hîncești, cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, sunt cercetate penal pentru vânt ilegal.

Publicat

Oamenii legii au descins cu mai multe percheziții în locuințele bănuiților, unde au găsit și ridicat arme deținute ilegal, muniții și alte probe ce ar demonstra acțiunile de braconaj.
Obiectele ridicate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, iar suspecții sunt cercetați penal.
Polițiștii continuă investigațiile sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele în care armele au fost dobândite, scopul păstrării acestora, precum și dacă mai sunt și alte persoane implicate.
De menționat că, persoana care predă benevol arma de foc, munițiile sau mijloacele explozive pe care le deține ilegal este eliberată de răspundere penală sau contravențională.


Citește mai departe

topul săptămânii