Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ „Să-l elibereze, dar să-mi întoarcă înapoi băiatul!”: Declarațiile făcute de tatăl tânărului omorât la Elizaveta

Mama băiatului împușcat acum cinci luni, în satul Elizaveta, de către un carabinier, a depus mărturii în fața instanței. Azi, magistrații de la Bălți, au decis să prelungească mandatul de arestare preventivă cu încă 30 de zile, pe numele lui Vitalie Tătaru. Totodată, judecata a respins solicitarea de plasare a bănuitului în arest la domiciliu.

Publicat

El vrea acasă, da eu îl înțeleg că vrea acasă, lasă-l să vină, dar să-mi aducă și băiatul. Eu cu asta sunt de acord. Dar, nu să vină și să stea”, s-a plâns tatăl băiatului decedat.

Din cauza restricțiilor cauzate de pandemie, Vitalie Tătaru a fost prezent la ședința de judecată online. Tatăl băiatului împușcat spune că Tătaru continuă să pledeze nevinovat și nu simte vreo remușcare. Tot el a adăugat că, procesul este tergiversat, iar ucigașul băiatului ar putea scăpa de pedeapsă.

„Se lungește intenționat, nu înțeleg ce vor să facă. Ba nu e așa, ba altfel”, a mai spus tatăl.


Avocatul lui Vitalie Tătaru a declarat că nu vede temei pentru prelungirea mandatului de arest pe numele clientului său și a solicitat plasarea acestuia în arest la domiciliu.

„Am indicat în cerere, care puteau fi acceptate. Dumnealui se va expune în instanța de judecată”, a menționat avocatul, Igor Dorfman.

Următoarea ședință de judecată în cazul omorului din Elizaveta, va avea loc luni, 25 mai.


„Avem mulți martori care trebuie audiați, și probele apărării. S-au numit trei ședințe, fiecare ședință va avea un rezultat. Sperăm că totul va fi în limitele legii”, a menționat Ion Cerga, avocatul părinților.

Amintim că, la data de 13 ianuarie, în ajun de Sfântul Vasile, un tânăr de 23 de ani, din satul Elizaveta, mun. Bălți, a fost împușcat mortal într-o încăierare, de către un ofițer din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.


Advertisement

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii