Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Furau mașini și biciclete. Doi minori din Chișinău, încătușați de polițiști

Doi minori în vârstă de 17 ani, domiciliați în capitală, au fost reținuți pe urme fierbinți de polițiștii Batalionului de patrulare și reacționare operativă din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru răpirea unui automobil.

Publicat

Inspectoratul de Poliție a sect. Botanica a fost alertat de proprietarul unității de transport de model “Citroen Berlingo”, comunicând că i-a fost răpit automobilul. Imediat la solicitarea bărbatului a reacționat grupa operativă și echipajul BPRO, deplasându-se la fața locului, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Polițiștii au fost întâmpinați de proprietar care le-a comunicat că automobilul era parcat în garajul din subterana casei de locuit de pe str. Trandafirilor.

Astfel, în urma măsurilor întreprinse de angajații BPRO, automobilul a fost depistat în curtea blocului de locuit de pe str. N. Zelinski, iar în interior se aflau indivizii ce au răpit unitatea de transport. Minorii au fost escortați la Inspectoratul de Poliție Botanica, pentru stabilirea circumstanțelor. În cadrul acțiunilor procesual penale forțele de ordine au stabilit că minorii au mai comis un furt de bicicletă din scara unui bloc de locuit amplasat în sec. Botanica. Acțiunile indivizilor au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Ulterior în cadrul audierilor indivizii și-au recunoscut vinovăția comunicând că răpeau automobilele pentru a se plimba prin capitală, iar bunurile pe care le sustrăgeau le vindeau pentru a obține un profit. Este de menționat că minorii nu sunt la prima abatere, anterior aceștia fiind cercetați penal pentru infracțiuni analogice.


În privința lor au fost pornite mai multe cauze penale pentru furt și răpirea mijloacelor de transport, fapte care conform legislației în vigoare prevăd o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 la 5 ani.

Totodată ofițerii de investigație întreprind măsuri speciale de investigație în stabilirea complicității lor și în alte cazuri săvârșite pe teritoriul Capitale.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii