Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ S-a dus în vizită la fosta iubită și s-a ales cu un cuțit între coaste

A vrut să-și viziteze fosta iubită, dar s-a ales cu un cuțit în coaste. Este cazul unui tânăr de 31 de ani din Chișinău, care a ajuns la spital.

Totul s-a întâmplat în noaptea de 4 aprilie în sectorul Ciocana din Chișinău. Potrivit poliției, victima ar fi venit împreună cu alți doi amici, în vizită la fosta iubită, o tânără de 28 de ani. Suspecta i-ar fi primit în casă și toți ar fi consumat alcool. La un moment dat, între ei s-ar fi iscat o ceartă, iar bănuita de 28 de ani a luat un cuțit și I l-a înfipt între coaste fostului iubit. La fața locului, imediat s-au deplasat oamenii legii, dar și ambulanța, care a preluat victima pentru îngrijiri medicale.

La spital, victima ar fi refuzat să depună o plângere împotriva fostei sale iubite. Din fericire, tânărul nu a suferit răni grave, iar în curând va fi externat din spital. Poliția a înregistrat cazul ca violență în familie, iar acum cercetează circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Jefuit într-o stație de așteptare

Beția dăunează grav nu doar sănătății, dar și buzunarului. Asta a simțit pe propria piele un bărbat care se afla într-o stație de troleibuz în stare de ebrietate a fost jefuit de un alt bărbat, așezat lângă el.

Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, totul a avut loc în data de întâi iunie. Pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani. Autoarea filmulețului a relatat că nu a reușit să filmeze tot incidentul, însă a văzut cu propriii ochi cum bărbatul a scos din punga celuilalt individ bani și i-a pus în buzunarul său după care a plecat de la fața locului. Martorii de la fața locului nu au chemat poliția.

După ce imaginile au fost publicate pe site-ul redacției noastre IP Buiucani s-a autosesizat, iar cazul este înregistrat. Forțele de ordine urmează să identifice atât victima cât și bănuitul și să stabilească circumstanțele cazului.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Alertă cu bombă prin e-mail

O alertă falsă cu bombă în incinta Ambasadei Federației Ruse a fost efectuată printr-un mod ingenios.

Mesajul despre mina în încăperea sediului a fost trimis pe adresa de e-mail a Ambasadei, pe data de 1 iunie la ora 11.27. Ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati a declarat că imediat la fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și geniștii care au încercuit zona, au evacuat toate persoanele aflate în interior și au început căutările.

În timpul cercetărilor, specialiștii au depistat o genată suspectă, însă în ea nu era niciun obiect explozibil. Prin urmare, angajaților le-a fost permis să se întoarcă în birouri pentru a-și continua lucrul. La moment, poliția încearcă să identifice persoana care a anunțat despre explozibil.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru “Înștiințare mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism”. Făptașul riscă pedeapsă cu amendă de până la 25.000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității până la 240 de ore sau privațiune de libertate de până la 2 ani. Cazul este investigat în continuare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident pe serpentinele de la Orhei

Carosabilul umed și neadaptarea vitezei crează mari probleme în traficul rutier. Este și cazul unui șofer care a ajuns cu mașina într-un canal de scurgere a apei, într-o curbă periculoasă, în apropiere de satul Peresecina, Orhei.

Totul a avut loc în dimineața de 01 iunie, pe o porțiune de drum cu serpentine. Imaginile au fost surprinse de un alt automobilist care trecea prin preajmă.

În imagini se vede mașina care este tractată de un alt automobilist din șanțul de scurgere.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Orhei, Elena Băetrău a declarat că poliția nu a fost sesizată despre caz, însă, după ce imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare, forțele de ordine s-au autosesizat. Preliminar, nicio persoană nu a avut de suferit.


Oamenii legii urmează să-l identifice pe șoferul implicat și să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii