Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Farmacie prădată de hoț

A intrat într-o farmacie, s-a dat drept cumpărător și a furat aproape 1.000 de lei din aparatul de casă. Tânărul care apare în imagini este căutat de poliție, suspectat de furt.

Totul s-a întâmplat în data de 24 martie, în jurul orei 12.30, într-o farmacie de pe strada Igor Vieru din sectorul Ciocana al capitalei.

Momentul comiterii infracțiunii a fost surprins de camera de supraveghere instalată în farmacie. În imagini se vede cum suspectul se apropie de tejghea, cere ceva de la farmacistă, iar în timp ce angajata s-a dus să caute medicamentul cerut de tânăr, acesta bagă mâna în aparatul de casă și scoate toți banii, apoi pleacă de la fața locului. După cum s-a constatat ulterior, bănuitul a furat 960 de lei. Ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati a declarat că acest caz a fost înregistrat, iar acum oamenii legii încearcă să dea de urmele suspectului. În acest context, persoanele care l-au recunoscut pe suspect sunt rugate să anunțe la 112 sa să se adreseze la cel mai apropiat post de poliție.

Confidențialitatea surselor de informare este garantată.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Incendiu puternic, în capitală

Incendiu puternic, în capitală. Balconul unui apartament a fost cuprins de flăcări.

Totul s-a întâmplat în data de șase aprilie, în jurul orei 14.30, pe strada Tudor Vladimirescu din sectorul Râșcani al capitalei. Primele imagini de la fața locului au fost făcute publice pe o rețea de socializare.

În secvențele video se vede cum focul a pus stăpânire pe unul dintre balcoanele situate la etajul doi al blocului de locuit cu cinci nivele, iar pompierii luptă cu flăcările. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu  a declarat că la locul incendiului s-au deplasat trei echipe de pompieri. Aceștia au reușit, în scurt timp să localizeze, ulterior să stingă flăcările, fără ca cineva să aibă de suferit. Totuși, balconul, dar și bunurile pe care le depozita acolo proprietarul apartamentului au ars în totalitate.

Deocamdată, nu se știe de la ce a pornit incendiul. Circumstanțele cazului se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Vindeau Marijuana în capitală

Cultivau cânepă, o prelucrau, apoi vindeau marijuana consumatorilor. Cinci bărbați, originari din Chișinău și Criuleni sunt cercetați penal pentru circulația ilegală a drogurilor.

După timp de o săptămână au fost urmăriți de oamenii legii, cei cinci au fost reținuți. S-a constatat că toți bănuiții, cu vârstele cuprinse între 30 și 50 ani au mai fost judecați anterior pentru vinderea narcoticelor. Acasă la suspecți au fost desfășurate percheziții și ridicate mai multe pungi cu marijuană, masa totală fiind de aproximativ 3kg. În cadrul investigațiilor, oamenii legii au constatat că bănuiții vindeau un gram de marijuana la un preț ce varia între 50 și 100 de lei.

Prin urmare, dacă vindeau narcoticele pe care le aveau acasă, cei cinci ar fi obținut peste 300.000 de lei. În prezent, trei dintre suspecți se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar ceilalți doi sunt cercetați în stare de libertate. cazul în care vina le va fi demonstrată, aceștia riscă până la 15 ani de detenție pentru Circulația ilegală a drogurilor.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Tragedie feroviară, la Ungheni. Bărbat spulberat de o locomotivă

Tragedie feroviară, la Ungheni. Un bărbat de 40 de ani a fost călcat de locomotive unui tren, în timp ce ar fi încercat să traverseze calea ferată.

Accidentul s-a întâmplat în amiaza zilei de 5 aprilie, pe teritoriul Gării Feroviare din Ungheni. La fața locului a venit imediat poliția. Oamenii legii au stabilit că mașinistul, un bărbat de 59 de ani efectua o manevră de întoarcere lângă trecerea pietonală.

Acesta nu ar fi observat victima, locuitoare a orașului Ungheni, și ar fi tamponat-o în plin. Bărbatul de 40 de ani a decedat la fața locului. Pe acest caz a fost deschisă o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii tragicului impact. Cercetările pe caz continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii