Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Petrecere pe timp de carantină. Un grup de tinere, filmate cum sărbătoresc în curtea blocului

Atunci când ziua de naștere este pe timp de carantină. Șase tinere au fost surprinse cum beau șampanie și își fac poze pentru rețelele de socializare în curtea unui bloc de locuit din sectorul Botaica al capitalei.

Imaginile de la fața locului au fost surprinse în data de 25 martie de un locatar și plasate pe o rețea de socializare. În acestea se vede că fetele s-au echipat cu mănuși și măști de protecție și au ieșit să serbeze în curte. Și asta în contextul în care au fost impuse măsuri pe timp de carantină, conform cărora, oamenii trebuie să iasă din case numai în caz de necesitate și să țină o distanță minimă de un metru în raport cu alte persoane.

Mai mult, din data de 25 martie, plimbatul în parcuri, aflarea pe terenurile de joacă, dar și în alte spații publice este interzis, iar amenzile pot ajunge până la 25.000 de lei.

echipa.md


Moldova

Tânărul care ar fi furat bani din bancomat, identificat. A întors banii proprietarului

Tânărul care ar fi furat banii dintr-un bancomat, la Comrat a fost identificat.

Banii au fost întorși adevăratului proprietar. Potrivit poliției din Găgăuzia, grație aportului presei, a putut fi identificat suspectul, transmite gagauzinfo.md.

Poliția a pornit o cauză penală și investighează toate circumstanțele.

Amintim că totul s-a întâmplat în data de 25 martie, pe strada Ștefan cel Mare din orașul Comrat. Într-un comunicat de presă, poliția anunță că acesta este suspectat de furt, iar oamenii legii încearcă să-i dea de urmă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șoferi din Moldova, surprinși cum circulă cu până la 250 km/h

Ştim şi noi că astăzi e 1 aprilie, însă ne continuăm treaba şi astăzi vom publica câteva articole, dacă nu toate, cu hashtag-ul special #Nu e glumă, pentru că faptele descrise sunt o realitate. În ultimele zile, pentru unii şoferi din Moldova, limita de viteză „s-a mărit” până la 250 km/h.

Chestia cu încălcări ale regulilor de circulaţie pe drumurile din ţară şi străzile capitalei, cu filmarea şi postarea acestora spre admiraţie publică, capătă din ce în ce mai multă amploare. Chiar de curând, administratorul unui cont de Instagram, care le cere urmăritorilor şi practic îi provoacă să devină populari prin a-şi filma neregulile, a făcut publice peste 20 de situaţii şi tot continuă să primească conţinut. Depăşirile de viteză, condusul agresiv, ignorarea semnalului de interzicere a semaforului şi cursele ilegale sunt pe ordinea zilei, transmite autoblog.md

Imaginile arată cele mai multe situaţii întâmplându-se noaptea, uneori chiar târziu, deşi autorităţile au anunţat mai multe restricţii în timpul stării de urgenţă instituite în ţară. Şi totuşi unii nu se tem de nimic şi nu au nici o limită, luând de cele mai multe ori în derâdere poliţiştii care îi văd pe drum sau chiar înjurându-i „virtual” în alte postări, ceea ce denotă că toţi aceşti oameni sunt încă departe de a înţelege cu adevărat ce înseamnă de a fi şofer şi arta de a conduce.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Focuri de armă la granița moldo-română. Contrabandiștii au intrat cu mașina într-un copac

Focuri de armă la granița moldo-română. Polițiștii de frontieră de peste Prut au depistat aproape 12.000 de pachete cu țigări care urmau să fie transportate din R.Moldova în România.

Totul a avut loc în noaptea de întâi aprilie, în zona din apropierea punctului de trecere Rădăuți-Prut. În timp ce patrulau prin zonă, oamenii legii au observat mai multe persoane care încărcau colete voluminoase într-un autoturism de teren. Când și-au dat seama că polițiștii se apropie de ei, contrabandiștii au abandonat coletele și s-au dus de la fața locului. Polițiștii de frontieră s-au luat după ei. Șoferul, evident nu a oprit la somații, de aceea oamenii legii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă în pneurile mașinii.

Din cauza vitezei, șoferul a acroșat cu vehiculul un copac.

Cei aflați în mașină au abandonat vehiculul și au fugit. Despre caz a fost informată și poliția din Republica Moldova, pentru documentarea în comun a cazului. Cele 11.800 de pachete cu țigări au fost confiscate. Polițiștii continuă cercetările.

echipa.md


 

 


Citește mai departe

topul săptămânii