Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Violată de trei colegi de clasă

Minoră de 16 ani, violată de trei tineri, în satul Tvardița din raionul Taraclia. Tatăl copilei a dat detalii cutremurătoare despre caz.

Într-un interviu pentru portalul local de știri Nokta.md, acesta declară că ar fi vorba despre 3 colegi de clasă, cu vârstele cuprinse între 17 și 18 ani. Totul s-a întâmplat încă în data de 17 martie, însă detaliile au ieșit abia acum la iveală. Tatăl victimei povestește că fiica lui ar fi fost invitată în acea seară acasă la unul dintre cei trei suspecți. Părintele susține că fata nu ar fi simțit pericolul, încât se cunoștea cu suspecții de mică și au învățat în aceeași clasă.

Între timp, alți locuitori ai satului susțin că toată scena de groază a fost filmată, iar imaginile postate pe internet. Ulterior, însă au fost șterse. Tatăl fetei îi roagă pe cei care a reușit să salveze acele imagini video să le transmită familiei, în schimbul unei recompense bănești, transmite aceeași surse.

Copila a fost supusă unei intervenții chirurgicale și se află la spital. Potrivit poliției locale, se așteaptă rezultatele expertizei medico-legale pentru a stabili dacă a avut loc sau nu un viol. Cei trei suspecți nu au fost reținuți.


Conform legii, dacă vina le va fi dovedită ei riscă până la 12 ani de pușcărie.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Tentativă de suicid, în capitală. Un bărbat amenința că va sări de la etajul 7

Tentativă de suicid, în capitală. Un bărbat amenința că va sări de la etajul 7. S-a întâmplat în data de 07 martie, în jurul orei 13.40, pe bulevardul Dacia din capitală.

Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, bărbatul avea o plasă la gât și amenința că se va sinucide. La fața locului s-a deplasat poliția, ambulanța și pompierii, care au instalat imediat perna gonflabilă de salvare.

Poliția a stabilit că bărbatul este căsătorit și are 4 copii. Când bărbatul a urcat pe geam, acasă era numai unul din copii, în vârstă de 12 ani. Soția lui și ceilalți trei copii nu erau acasă. Speriat, copilul de 12 ani s-a dus la balconul comun să ceară ajutor de la vecini. Până la venirea serviciilor specializate, una din vecine, care este psiholog a stat de vorbă cu bărbatul în cauză, încercând să-l convingă să renunțe la ideea suicidală.

Ofițerul de presă de la poliția capitalei a declarat că în cele din urmă bărbatul s-a lăsat convins să intre benevol în apartament, astfel, fiind evitată o tragedie. Vizual, bărbatul părea a fi în stare de ebrietate.


Circumstanțele se stabilesc.

echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident provocat din imprudență

Accident matinal pe traseul Chișinău-Bălți. O mașină s-a tamponat cu un camion. Totul s-a întâmplat în dimineața de 27 martie, la ora 07.20, în apropiere de satul Zăhăreuca, Telenești.

foto: fb.com/AutomobilistMD

La fața locului s-a deplasat o echipă de poliție. Oamenii legii au stabilit că totul s-a întâmplat după ce șoferul mașinii, în vârstă de 33 de ani ar fi fost sustras de sunetul telefonului său mobil și, din cauza că nu păstrase distanța dintre vehicule s-a tamponat în autocamionul care se deplasa în fața lui. Vehiculul de mare tonaj era condus de un bărbat de 66 de ani. Din fericire, în urma coliziunii, nimeni nu a avut de suferit.

Testat la alcool, s-a constatat că șoferul care ar fi provocat coliziunea nu era în stare de ebrietate. Poliția din Telenești continua investigațiile, iar dacă va fi găsit vinovat, șoferul mașinii riscă șase puncta de penalizare și 1500 de lei amendă.

echipa.md



Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Incendii de vegetație în toată țara

Incendiile de vegetație au cuprins întreaga țară. Numai în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru a stinge 35 de focare de ardere la Fălești, Glodeni, Râșcani, Soroca, Sângerei, dar și în raioanele Ungheni, Nisporeni,Criulenei Hâncești, Telenești, dar și Cantemir.

Cele mai extinse terenuri au fost nimicite de flăcări în raionul Ungheni. Acolo focul a cuprins 40 ha de vegetație în localitatea Petrești, și câte 30 ha în localitățile Grozasca și Buciumeni. La Fălești pompierii au stins 12 ha de teren afectat de flăcări. Iar alte 5 ha de teren au fost cuprinse de flăcări în raionul Sângerei. Totodată și în satul Iepureni din raionul Cantemir, salvatorii au lichidat un incendiu de vegetație, care a cuprins o suprafață de teren de 12 ha.

Mai mult, angajații IGSU au fost solicitați în 14 cazuri pentru a lichida incendii  de resturi menajere cu riscul răspândirii pe arii extinse. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunță cetățenii că în condiții de vânt şi umiditate redusă focarele se pot răspândi pe spații extinse și pot prezenta pericol pentru sectorul forestier și locativ.

În acest context oamenii sunt îndemnați să nu dea foc resturilor menajere și vegetației uscate, iar în caz de situații de risc, să apeleze să apeleze la numărul 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii