Moldova
Un taximetrist se plânge că a luat amendă de 22500 de lei pentru că nu purta mască. Ce spune poliţia
Un şofer a luat amendă de tocmai 22.500 de lei pentru că se afla în spatele volanului fără mască de protecţie pe faţă! S-a întâmplat chiar în această dimineaţă pe strada Tighina din capitală. Despre acest fapt s-a plâns pe o reţea de socializare.
Am luat legătura cu ambele părţi implicate în această situaţie, cu bărbatul şi INP, pentru a face o claritate, dar şi pentru ca acest caz să fie luat în serios şi de alţi transportatori de pasageri pentru a evita neplăceri.
Conducătorul auto, taximetrist, care staţiona pe strada Tighina fără pasageri în habitaclu, s-a arătat nemulţumit pentru că, în opinia lui, a fost amendat pe nedrept – pentru că nu purta mască (despre asta a fost informat de poliţist) – la care inspectorul care l-a documentat i-a spus că e problema sa. În procesul verbal care i s-a întocmit, acesta a motivat la secţiunea obiecţii că nu a găsit în farmacii măşti de protecţie şi mănuşi.
În plus, acesta ne-a declarat că a primit sancţiunea pe nedrept şi pentru că Articolul 76¹, care a apărut mai nou în Codul Contravenţional şi despre care cunoaşte, nu ar fi fost publicat în Monitorul Oficial şi că astfel prevederile sale încă nu ar fi valabile.
citiți continuarea pe AUTOBLOG.MD
Moldova
/AUDIO/ Trafic de influență la Cahul: Peste 20 de percheziții într-un dosar privind redobândirea cetățeniei române.
Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, în urma unei ample operațiuni desfășurate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție. Aceasta vizează un dosar de trafic de influență legat de redobândirea cetățeniei române.
Potrivit anchetei, persoanele vizate acționau prin intermediul unui SRL care pregătea documentele pentru cetățenii Republicii Moldova ce doreau să obțină cetățenia română. Indivizii ar fi pretins și primit sume de bani de la persoane care nu erau eligibile, promițând că au influență asupra angajaților din cadrul Oficiului Stării Civile și Consulatului General al României din Cahul.
Astfel, suspecții ar fi facilitat eliberarea rapidă a documentelor și înregistrări fictive de reședință temporară, pentru ca solicitanții să corespundă criteriilor legale și să poată depune dosarele.
Ancheta mai arată că aceeași persoană ar fi pretins și primit bani pentru a ajuta solicitanții să promoveze examenele auto teoretice și practice, obținând ulterior permisul de conducere prin intermediul unor funcționari publici din Direcția examinare conducători auto Cahul.
În total, în dimineața de 16 martie au fost efectuate peste 20 de percheziții la locuințele și birourile persoanelor vizate, iar administratoarea SRL-ului și un angajat al Consulatului au fost reținuți.
Urmărirea penală continuă, pentru a stabili toate circumstanțele și întregul lanț infracțional.
Moldova
Tâlhărie la Bălți: Un bărbat ar fi furat peste 100 de mii de lei dintr-o companie de microfinanțare.
Un bărbat de 40 de ani din Bălți a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat că a comis o tâlhărie într-o companie de microfinanțare, de unde ar fi sustras peste 100 de mii de lei după ce a agresat o angajată.
Potrivit informațiilor preliminare, incidentul s-a produs în seara zilei de 11 martie, în jurul orei 17:35. Poliția din Bălți a fost alertată de o femeie de 59 de ani, angajată a instituției financiare, care a declarat că un bărbat necunoscut a intrat în sediu, a amenințat-o cu un obiect dur, a agresat-o fizic și a luat de pe masa de birou suma de 103.000 de lei.
În urma măsurilor operative întreprinse, oamenii legii au reușit să identifice suspectul și să-l rețină la scurt timp după comiterea faptei.
Potrivit poliției, bărbatul nu este la prima abatere de la lege, acesta fiind anterior condamnat pentru diverse infracțiuni.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă până la 10 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
Peste 40 de kilograme de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, au fost scoase din circuitul ilegal de oamenii legii, în raionul Anenii Noi.
Potrivit poliției, drogurile au fost depistate în urma unor percheziții efectuate la un bărbat de 45 de ani din satul Delacău. Acesta deține o fermă de bovine în extravilanul localității, unde ar fi produs și păstrat substanțele narcotice.
În timpul descinderilor, polițiștii au verificat domiciliul suspectului, ferma și automobilul acestuia.
În urma acțiunilor, au fost ridicate peste 40 de kilograme de marijuana.
Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu sprijinul mascaților de la Fulger.
Bărbatul, care a mai fost anterior condamnat pentru diverse infracțiuni, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
-
Moldova6 zile în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova7 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova5 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova3 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova6 zile în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldova6 zile în urmăȘi-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
