Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Șoferi băuți, prinși pe trasee

Șoferi băuți, vitezomani și fără acte, prinși pe traseele din țară. Astfel de cazuri au înregistrate de agenții de patrulare în acest weekend.

Publicat

Angajații de la SPIA împreună cu cei de la INP au înregistrat peste 600 de încălcări. Astfel, 38 de conducători auto au fost prinși băuți la volan. SPIA a pus la dispoziție imagini cum unii dintre cei prinși în stare de ebrietate au fost supuși testului la alcool. Printre aceștia a fost și o șoferiță.

Un alt șofer s-a dovedit și mai ghinionist. Pe lângă faptul că a fost prins de poliție, rezultatul testului a fost la limita dintre concentrația care se pedepsește contravențional și cea pentru care riscă să ispășească o pedeapsă penală.

Totodată 495 de conducători auto au depășit limita de viteză admisă. Totodată, 99 au nu au respectat indicatoarele rutiere, iar alți 45 nu au oferit prioritate pietonilor, iar 28 de conducători auto care nu aveau asupra lor permisul de conducere. Prin urmare, oamenii legii au întocmit peste 300 de procese verbal și au aplicat amenzi în sumă de 265.000 de lei și 831 puncte de penalizare.


Iar un șofer ar putea ajunge în pușcărie după ce a încercat să mituiască polițiștii. Acesta ar fi depășit imita de viteză, iar pentru a scăpa de pedeapsă ar fi încercat să ofere 200 de lei reprezentanților legii.

Acum el riscă amendă de până la 200.000 de lei sau până la 6 ani de pușcărie.

echipa.md


Advertisement

Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială: Ce riscă „bloggerul”

Strigător la cer. Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 8 aprilie, după ora 01.00, într-un sat din raionul Rîșcani. Despre cele întâmplate ne-au relatat urmăritori ai individului. Oamenii au scris la adresa redacției noastre cu scopul de a identifica și pedepsi bărbatul care de dragul like-urilor își bătea joc de copil.

Contactat pentru mai multe detalii, șefa secției Comunicare și Protocol de la IGP, Diana Fetco, ne-a declarat că oamenii legii au fost sesizați chiar în acea noapte despre cele întâmplate, iar la fața locului au intervenit oamenii legii. Aceștia au constatat că minorul are vârsta de 14 ani, iar cel care-i turna alcool are 25 de ani. La fața locului au fost chemați și medicii cu ambulanța care i-au oferit primul ajutor medical copilului, după care l-au predat părinților.

Despre caz a fost sesizată și Autoritatea Publică Locală, iar tânărul de 25 de ani a fost citat la poliție pentru audieri. Acesta riscă pedeapsă pentru Atragerea minorului la consumul ilegal de alcool și expunerea lui în această stare în mediul online. Sancțiuni riscă și părinții băiatului de 14 ani pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului. Poliția menționează că minorul este educat într-o familie completă unde cresc încă doi copii.



Citește mai departe

Ediție TV

Lemnul din remorca unui camion a luat foc din mers. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Momente de panică pentru un șofer de camion. Lemnele pe care le transporta au luat foc chiar în remorcă.

Publicat

Incendiul a izbucnit în după amiaza de 9 aprilie, în apropiere de localitatea Recea din raionul Rîșcani. Potrivit datelor preliminare, șoferul se deplasa pe traseul Briceni-Bălți și la un moment dat a observat cum din remorcă ieșea fum dens. Bărbatul a reușit să oprească vehiculul pe partea dreaptă și să sune la numărul de urgență 112.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii și salvatorii, care au luptat cu flăcările timp de mai bine de o oră. Remorca era încărcată cu circa 18 m3 de lemn-bușteni, iar în urma incendiului 10 la sută din încărcătură, adică aproape 2 metri cubi de lemn au fost distruși de foc.

Din fericire, flăcările nu au provocat victime, cauzând doar pagube materiale. Nu se cunoaște deocamdată cauza exactă a izbucnirii incendiului, circumstanțele urmând a fi stabilite de către specialiști.


În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 50 situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii