Rețele de socializare

Moldova

Glodeni: Un tânăr a dat buzna în casa vecinului, l-a amenințat cu un cuțit și l-a jefuit

Un tânăr a fost reținut de oamenii legii, după ce noaptea trecută a dat buzna în casa vecinului, l-a amenințat cu un cuțit și i-a furat banii și telefoanele mobile. Cazul a avut loc noaptea trecută, în orașul Glodeni.

Publicat

Victima, un bărbat în vârstă de 65 de ani, le-a spus oamenilor legii că, în timp ce dormea, în jurul orelor 00:05, s-a trezit în casă cu vecinul său. Acesta era înarmat cu un cuțit și l-a amenințat, după care i-a cerut telefoanele mobile.

Bărbatul l-a îmbrâncit pe tânăr, iar ultimul i-a provocat o rană cu cuțitul la mâna dreaptă, după care i-a luat din buzunar bani în sumă de 2500 de lei și fugit într-o direcție necunoscută.

Potrivit reprezentanților IP Glodeni, făptașul s-a dovedit a fi un tânăr de 26 de ani, anterior condamnat pentru o altă infracțiune, și care a fost reținut pentru 72 de ore.


Pe numele său oamenii au pornit o cauză penală.

Amintim că noaptea trecută, două persoane necunoscute au dat buzna în casa unei femeie din Drochia, pe care au bătut-o și jefuit-o de 10 000 de lei.

deschide.md


Moldova

Accident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.

Accident terifiant în nordul țării. Coliziunea s-a produs în ziua de 17 martie pe traseul Florești–Chișinău, în proximitatea satului Domulgeni din raionul Șoldănești. Acolo un automobil s-a tamponat cu un vehicul aparținând muncitorilor care efectuau lucrări pe marginea carosabilului.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție local, impactul s-a produs în circumstanțe care urmează a fi stabilite, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție și medici. Din nefericire, coliziunea nu s-a lăsat fără victime.

În urma impactului, pasagerul din automobil, un bărbat de 60 de ani, a fost preluat în stare conștiență de un echipaj medical și transportat la o instituție medicală pentru acordarea îngrijirilor necesare. Conducătorul auto, un bărbat de 71 de ani, nu a suferit careva leziuni.

Totodată, șoferul mașinii a fost testat și audiat de polițiști în vederea stabilirii tuturor detaliilor producerii accidentului.


Oamenii legii au inițiat un proces de documentare și desfășoară acțiuni pentru a clarifica toate circumstanțele cazului, inclusiv modul în care era semnalizată zona de lucrări și dacă au fost respectate regulile de circulație.

Poliția reamintește șoferilor că sectoarele de drum unde se efectuează lucrări sunt zone cu risc sporit, iar nerespectarea regulilor de circulație și lipsa de atenție pot duce la producerea unor accidente grave. Conducătorii auto sunt îndemnați să reducă viteza și să manifeste prudență maximă în astfel de situații.


Citește mai departe

Moldova

/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.

Primarul orașului Căușeni a fost reținut de ofițerii anticorupție, fiind suspectat că ar fi luat mită zeci de mii de lei pentru atribuirea unui contract de lucrări.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi pretins, acceptat și primit peste 89 mii de lei – echivalentul a 50 la sută din valoarea unui contract câștigat anterior de o companie. Banii ar fi fost ceruți în schimbul favorizării agentului economic.

În dimineața de 18 martie, ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din Chișinău, au descins la Primăria Căușeni. Perchezițiile au avut loc inclusiv în biroul primarului, dar și la alți angajați ai instituției și la sediile unor companii vizate în dosar.

De la fața locului au fost ridicate documente, dispozitive de stocare și alte probe importante pentru anchetă.


În același dosar a fost reținut și un reprezentant al unui agent economic. Ambii suspecți urmează să fie audiați și plasați în izolator pentru 72 de ore.

Cazul face parte dintr-o investigație mai amplă ce vizează fapte de abuz în serviciu și corupție în cadrul administrației publice locale din Căușeni.

Ancheta continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.

O tânără de 22 de ani a trăit clipe de coșmar, după ce a fost atacată și jefuită în plină stradă, în sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Potrivit poliției, atacatorul ar fi  fost un bărbat de 38 de ani, locuitor al Chișinăului. Acesta s-ar fi apropiat de tânără și i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-a smuls geanta în care se aflau bani, un ceas, carduri bancare și acte personale. Prejudiciul cauzat depășește 11 mii de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost localizat pe teritoriul raionului Orhei și reținut de polițiști cu sprijinul mascaților de la „Fulger”.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de închisoare.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii