Moldova
Atenție șoferi! Care este termenul de prescripție pentru încălcările în trafic
Numărul șoferilor care achită amenzile pentru încălcările fixate de camerele de supraveghere a traficului rutier este în creștere, dar rămâne mic în comparație cu scrisorile expediate în adresa conducătorilor auto. Odată ce, în baza scrisorilor, se întocmește un proces verbal, rata de achitare depășește 90%, însă o problemă rămâne identificarea șoferilor.

Solicitat de IPN, directorul Serviciului tehnologii informaționale al MAI, Andrian Șova, a declarat că un mecanism utilizat la identificarea șoferilor care au încălcat Regulamentul circulației rutiere este aplicația e-data, care a fost pusă la dispoziția inspectorilor de patrulare. Cu ajutorul acesteia, de pe telefonul mobil sau alt dispozitiv, polițistul poate vedea dacă există încălcări, introducând numărul de înmatriculare. Și aceste verificări au loc în timpul patrulării, în cadrul filtrelor organizate. Odată identificat șoferul, îi este întocmit procesul-verbal cu aplicarea amenzii.
Andrian Șova a precizat că anterior termenul de prescripție pentru acest tip de încălcări era de trei luni, însă acesta a fost prelungit până la un an. În această perioadă de 12 luni este mai puțin probabil ca un șofer să nu fie supus verificărilor în trafic, explică responsabilul de la MAI.
Andrian Șova spune că se întreprind mai multe măsuri pentru a optimiza procesul de constatare a încălcărilor în trafic, înștiințarea șoferilor despre aceste încălcări și achitarea amenzilor. Este planificată extinderea sistemului de monitorizare video, dar și automatizarea procesului, ca să fie evitat la maximum factorul uman. La fel, se lucrează la o aplicație mobilă care să le permită șoferilor să verifice dacă au aplicate amenzi pentru încălcările în trafic, cu posibilitatea achitării online a amenzii în condițiile în care pe larg este folosită semnătura electronică.
Pe parcursul anului 2019, Inspectoratul Național de Patrulare a întocmit 163.000 de procese verbale, dintre care 54% au fost generate de sistemul automatizat. Suma amenzilor achitate este de aproape 56 de milioane de lei.
Moldova
A tras mai multe focuri de armă, apoi a fugit de la fața locului. Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal pentru huliganism la Comrat
Panică în centrul orașului Comrat! Un individ a tras mai multe focuri de armă în aer, în plină zi. Incidentul a avut loc în data de 13 iulie, imaginile însă au fost publicate pe rețelele sociale în ziua următoare.

În secvența video se poate observa cum un tânăr coboară dintr-un autoturism și, fără vreun avertisment, scoate un pistol și efectuează mai multe împușcături.
Contactată pentru o reacție, șefa serviciului comunicare și protocol al IGP, Diana Fecto, a declarat că la fața locului, oamenii legii au depistat cinci cartușe, care s-au dovedit a fi pentru un pistol cu gaz. Deși a fugit de la fața locului imediat după ce a efectuat împușcăturile, pistolarul a fost identificat la scurt timp. Este vorba de un tânăr de 21 de ani, originar din Congaz. Potrivit autorităților, acesta nu deține legal niciun tip de armă.
Suspectul urmează a fi reținut și cercetat penal pentru huliganism, iar autoturismul implicat a fost ridicat și transportat la o parcare specială. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, trimis pe banca acuzaților
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, în vârstă de 55 de ani a fost trimis pe banca acuzaților pentru exploatarea a 8 adolescente.

Potrivit procurorilor PCCOCS, faptele acestuia au început în 2022, când făcuse cunoștință cu o minoră de 13 ani ce plecase de acasă. Acesta s-a oferit să o cazeze în apartamentul său pe gratis, ar fi asigurat-o cu produse alimentare și chiar i-ar fi procurat haine. În schimb ar fi obligat-o să întrețină cu el relații sexuale. După aceeași schemă ar fi acționat și în privința a încă 7 fete, cu vârstele cuprinse între 13 și 16 ani, toate cu probleme familiale.
Două dintre victime sunt orfane de un părinte, alte două cu părinți dependenți de alcool, iar mama altei adolescente a fost condamnată după ce ar fi încercat să-și omoare fiica. Toate aceste fete au fost cazate în diferite apartamente din capitală și, periodic, taximetristul le obliga să întrețină cu el relații sexuale în schimbul ajutorului pe care-l oferea. Dacă refuzau, minorele erau bătute și amenințate că vor ajunge din nou în stradă.
De menționat că unele dintre minore au fost abuzate mai bine de doi ani.
Mai mult, acesta filma unele scene intime și plasa imaginile pe un grup într-o aplicație mobilă. După arestul suspectului, în februarie 2025, victimele s-au refugiat la rudele apropiate, iar altele au fost cazate în centre de plasament. Taximetristul se află în prezent în arest preventiv, urmând ca Judecătoria Chișinău să se pronunțe.
Moldova
Accident de coșmar la Edineț: Două camioane s-au tamponat frontal. Unul dintre șoferi a decedat
În această dimineață, în jurul orei 07:40, Poliția din Edineț a fost sesizată despre producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit preliminar că impactul s-a produs între două camioane, în apropiere de satul Brătușeni. Un bărbat de 63 de ani, aflat la volanul unui camion, nu s-a asigurat în timpul unei manevre de depășire și a intrat în coliziune frontală cu un alt camion, condus de un bărbat de 42 de ani.
În urma impactului, șoferul camionului, care a ieșit la depășire, a decedat pe loc, iar celălalt conducător auto a suferit traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedie la Valea Morilor: Un bărbat și-a găsit sfârșitul în timpul unei plimbări în parc.
-
Moldova4 zile în urmă
Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.
-
Moldovao zi în urmă
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.
-
Moldova8 ore în urmă
A tras mai multe focuri de armă, apoi a fugit de la fața locului. Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal pentru huliganism la Comrat
-
Moldova6 zile în urmă
Impact frontal, la Sîngerei: Un șofer s-a tamponat cu un tir, după ce a ieșit la o depășire neregulamentară.
-
Moldova15 ore în urmă
Accident de coșmar la Edineț: Două camioane s-au tamponat frontal. Unul dintre șoferi a decedat
-
Moldova13 ore în urmă
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, trimis pe banca acuzaților