Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Act de vandalism, în capitală. Un tânăr, filmat cum distruge două ghivece stradale

Act de vandalism, surprins, de camerele de supraveghere. Un tânăr neidentificat deocamdată a vandalizat două ghivece stradale cu arbori de tuia.

Incidentul a avut loc în noaptea de 13 februarie, la intersecția străzilor Burebista și Sarmizegetusa din capitală, în jurul orei 03.00. Imaginile de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare. În acestea se poate vedea cum un tânăr traversează strada, după care se îndreaptă spre cele două ghivece, scoate copacii de tuia cu tot cu bulgăre și dă cu ele de pământ, iar ulterior își vede de drum de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mai mult, potrivit autorului postării, copacii de tuia cad, repetat, pradă vandalilor. Prima dată, acestea au fost distruse în luna martie a anului 2019. Deocamdată nu se cunoaște dacă păgubiții s-au adresat poliției.

echipa.md


Moldova

Vântul face ravagii. Trei posturi vamale și-au sistat activitatea

Posturile vamale de tip debarcader ”Molovata”, ”Soroca” și ”Cosăuți” și-au întrerupt temporar activitatea din cauza valurilor puternice, care perturbă circulația pe râul Nistru.

În aceste condiții, călătorii sunt îndemnați să opteze pentru alte posturi vamale, aflate în proximitate.

Harta interactivă a punctelor de trecere poate fi vizualizată pe pagina web a Serviciului Vamal.

Vom reveni cu actualizări.


Citește mai departe

Moldova

Încă 43 de șoferi, prinși băuți la volan în weekend

Circa 1600 de șoferi au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere, în doar 2 zile

În weekend-ul trecut, inspectorii de patrulare au depistat și înlăturat de la volan 43 de șoferi care conduceau în stare de ebrietate. Alții peste 850 au depășit limita de viteză.

De asemenea, 21 de șoferi nu au acordat prioritate legală pietonilor sau cicliștilor, iar 164 nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră. Totodată, 41 de pietoni au ignorat regulile de circulație rutieră.

În această ordine de idei, Inspectoratul Național de Patrulare reamintește că regulile nu sunt făcute ca să fie încălcate, ignorându-le automat reprezinți un pericol în trafic.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ca după RĂZBOI: Copaci doborâți, acoperișuri și stații de așteptare distruse. Imagini surprinse în capitală în urma rafalelor de vânt

Imagini dezolante surprinse în capitală în urma rafalelor de vânt.

Rețelele de socializare au fost împânzite cu imagini surprinse de internauți.


Citește mai departe

topul săptămânii