Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Pește inclus în Cartea Roșie, vândut la piață cu 30 de lei per KG

În urma autosesizării privitor la materialul apărut în sursele mass-media despre comercializarea resurselor piscicole incluse în Cartea Roşie a R Moldova, în temeiul art.440 alin.(3), Cod contravențional al R Moldova, la 21.01.2020 Inspecția pentru Protecția Mediului Chișinău în comun cu Direcția specializată a Inspectoratului pentru Protecţia Mediului și cu specialişti din domeniu de la Agenţia Naţională pentru Securitatea Alimentelor a constatat comercializarea ilegală în Piaţa Centrală din mun. Chişinău, amplasată pe strada Mitropolitul Varlam, Nr.63 de către un vânzător a 2 exemplare de peşti de specia Babuşca pontică (Rutilus frisii) inclusă în Cartea Roşie a Republicii Moldova.

Publicat

Această acţiune contravine prevederilor art.16 alin.(2) al Legii regnului animal nr.439 din 27.04.1995.
În cadrul inspectării a participat și Cercetătorul știinţific din domeniu, coordonator din cadrul Institutului de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Pe faptul dat urmează a fi încheiat procesul-verbal cu privire la contravenţie în temeiul art.140 alin.(1), Cod contravențional al R Moldova, care prevede amendă în mărime de la 1500 până la 3000 lei. Cuantumul prejudiciului cauzat resurselor biologice acvatice, conform prevederilor Anexei N.3 la Legea regnului animal nr.439 din 27.04.1995, constituie 22 500 lei.

În numele Inspectoratului pentru Protecția Mediului fac apel pe această cale către pescari ca în cazul când sunt captate exemplare de pești din speciile protejate de Cartea Roșie – să le elibereze în stare vie în apă!
Inspectorii de mediu și specialiștii de la ANSA vom lua la control mai strict această problemă.



Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii