Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ O ambulanță, care transporta un bebeluș de două luni la Chișinău, implicată în accident

Un moment de neatenție a pus în pericol viața unui bebeluș de doar două luni. Copilul urma să fie transportat de la Tiraspol la Chișinău pentru a fi operat de urgență, iar în drum spre spital ambulanța în care se afla s-a ciocnit cu o altă mașină.

Accidentul a avut loc în data de 16 ianuarie, pe una din străzile de la Tiraspol. Miliția ajunsă la fața locului a stabilit că în momentul deplasării, ambulanța avea girofarul și semnalul sonor conectat, cu toate acestea, șoferul nu s-ar fi asigurat dacă drumul i-ar fi fost cedat și s-a izbit într-un automobil care se deplasa pe un drum cu prioritate.

Din fericire, în urma impactului, copilul nu a avut de suferit. Micuțul a fost preluat de o altă ambulanță și dus la Chișinău.

Autospeciala a   fost escortat de un echipaj de poliție până la postul vamal dintre cele două maluri ale Nistrului.

echipa.md



Moldova

/VIDEO/ Mai multe depozite, mistuite de flăcări, la Căușeni

Mai multe depozite de pe strada Păcii din Căuşeni au fost făcute scrum în amiaza zilei de miercuri după ce acoperişul acestora au luat foc .

Este vorba de patru încăperi în care locuitorii blocului cu două nivele din apropiere îşi ţineau lucrurile.

Focul a mistuit acoperişul şi toate lucrurile din interior. Imediat la faţa locului s-au deplasat două echipe de pompieri, care în 7 minute au lichidat incendiul.

Oamenii cred că focul ar fi fost provocat intenţionat de răufăcători.


fb.com/studio-l


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Grav accident la Peresecina. O mașină s-a răsturnat și a ajuns într-o curte de locuit

Grav accident la Peresecina. O mașină s-a răsturnat și a ajuns într-o curte de locuit.

Imaginile de la fața locului au fost postate în grupul Automobilist.md, pe o rețea de socializare.

În acestea se observă cum o mașină stă inversată în gardul unei gospodării.

Preliminar se cunoaște doar că nu sunt persoane traumate.


Știrea se actualizează…

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Frânare bruscă, filmată în Capitală. Ce s-a întâmplat cu cabina unui camion

Cabina unui camion s-a aplecat, după ce şoferul a frânat brusc la semafor.

Imagini cu momentul incidentului au fost distribuite de un martor ocular pe o rețea de socializare, transmite Știri.md.

În imaginile video se vede cum șoferul frânează brusc la semafor, iar cabina camionului se îndreaptă spre asfalt.

Totodată, se observă un bărbat care se grăbește să treacă strada pentru a ajuta șoferul.


Deocamdată nu se cunoaște dacă cineva a avut de suferit în urma incidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii