Rețele de socializare

Moldova

Ucrainean, prins cu 1.300 de pastile în valiză. Voia să le ducă ilegal în Bulgaria

A ascuns printre bunurile personale 1300 de comprimate medicamentoase și s-a pornit cu ele în Bulgaria, însă nu a mai ajuns.

Publicat

Polițiștii de frontieră de la noi au deconspirat tentativa unui ucrainean de 25 de ani de a transporta ilegal medicamente. Incidentul a avut loc, recent, la punctul de trecere Giurgiulești-Galați. Suspectul era pasager al unui autocar de pe ruta Odesa-Sofia. Odată ce au fost găsite cele 13 cutii a câte o sută de comprimate, suspectul a fost luat la întrebări.

Acesta n-a putut prezenta niciun act de proveniență a lotului însă le-a zis polițiștilor că medicamentele i-au fost date de către un necunoscut iar el urma să  le ajungă cu ele în orașul bulgar Varna. În consecință, ucraineanul a fost coborât din autocar și oprit din drum. Comprimatele au   fost confiscate iar suspectul riscă să fie tras la răspundere.


Moldova

Bătaie în mijlocul șoselei, la Telecentru: Poliția a inițiat un proces penal „pentru huliganism”

O scenă violentă a avut loc noaptea trecută în sectorul Telecentru din capitală, unde un bărbat a fost doborât la pământ de un taximetru, după ce acesta împreună cu o femeie s-au luat la bătaie cu șoferul chiar în mijlocul străzii.

Publicat

Incidentul, filmat de un trecător, s-a transformat într-un scandal de proporții, însoțit de înjurături și lovituri.

După ce imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare, poliția a venit cu precizări.


„Ieri, în jurul orei 21:30, Poliția a fost sesizată despre un conflict produs pe șos. Hîncești din Chișinău.

La fața locului s-a stabilit că între un taximetrist și pasagerul său s-a iscat un conflict, iar, conform circumstanțelor preliminare, conducătorul auto l-ar fi tamponat pe pasager cu vehiculul pe care îl conduce.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a comunicat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic.


Citește mai departe

Moldova

Incident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare

Un incident s-a produs pe 5 decembrie, în jurul orei 21:30, la Sectorul Poliției de Frontieră „Lopatnic”, Direcția regională Nord.

Publicat

Un angajat aflat în serviciu s-a auto-rănit cu arma din dotare, fiind găsit la sol cu o plagă prin împușcare la nivelul maxilarului.

Victima a fost transportată de urgență la spital și primește îngrijiri medicale; starea sa este stabilă, iar viața nu îi este pusă în pericol.

Poliția de Frontieră investighează circumstanțele incidentului și va oferi informații suplimentare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani

Tânăra de 26 de ani, soție de polițist, dispărută în noaptea de 3 decembrie, a fost găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani, în raionul Ialoveni.

Publicat

Potrivit surselor PulsMedia.MD, cadavrul a fost descoperit de oamenii legii pe marginea traseului, iar medicul-legist nu a depistat preliminar semne vizibile de moarte violentă. Versiunea principală analizată este cea a suicidului, tânăra fiind suspectată că ar fi ingerat pastile.

Cristina Talpă, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informațiile privind descoperirea cadavrului, precum și faptul că în prezent este luată în calcul ipoteza sinuciderii.

Ulterior, Eugen Luchianiuc a scris pe canalul său de Telegram că tânăra ar fi plecat de acasă chiar în ziua în care fratele ei împlinea 18 ani, acesta suferind recent un accident cu motocicleta primită cadou de la părinți.


Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, unde urmează să fie stabilită cauza exactă a morții, iar poliția a inițiat un proces penal pentru elucidarea tuturor circumstanțelor tragediei.


Citește mai departe

topul săptămânii