Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Două mașini au ajuns într-un șanț, la Ialoveni

Viteza neadaptată la condițiile de drum le dă mari bătăi de cap șoferilor. Este și cazul unui tânăr de 21 de ani care a pierdut controlul volanului într-o curbă și a tamponat un alt automobil.

Totul s-a întâmplat în dimineața de 15 ianuarie, aproape de ora 09.00 pe traseul Chișinău-Hâncești, în apropiere de Bardar. Ofițerul de presă de la IP Ialoveni, Silvia Vetcu a declarat că totul s-a întâmplat după ce șoferul, de 21 de ani nu ar fi adaptat viteza de deplasare în curbă și a tamponat un alt automobil care se deplasa în aceeași direcție, pe o bandă alăturată.

La volanul vehiculului se afla un bărbat de 59 de ani. Impactul a fost atât de violent, încât ambele vehicule au derapat de pe traseu și au fost proiectate în șanțul de la marginea drumului. Din fericire, nici șoferii și nici pasagerii aflați în automobilul tânărului de 21 de ani nu au pățit nimic. Aceștia s-au ales numai cu o sperietură pe cinste.

Acum, polițiștii din Ialoveni investighează cazul, iar dacă va fi găsit vinovat, șoferul care ar fi provocat impactul riscă amendă de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.

echipa.md



Ediție TV

/VIDEO/ Rapizi și ingenioși. Ce au făcut angajații de la „Autosalubritate” cu o mașină parcată neregulamentar

Un automobilist și-a lăsat mașina parcată neregulamentar și a blocat calea unei autospeciale de la Întreprinderea Municipală Regia „Autosalubritate”. Incidentul a avut loc pe strada Romană din capitală.

Imaginile de la fața locului au fost surprinse de un martor ocular și postate pe o rețea de socializare. În acestea se poate vedea cum un camion al întreprinderii se îndreaptă în direcția mașinii parcate iar la câțiva metri distanță, șoferul frânează. Automobilul parcat neregulamentar i-a blocat accesul autocamionului. Cu toate acestea bărbații care se aflau în autospecială au găsit o ieșire din situație. Aceștia au coborât din vehicul și cu propriile forțe au mutat automobilul, deblocând astfel drumul. Mai mult, în calitate de avertisment bărbații au pus pe parbrizul șoferului obraznic niște gunoaie, atenționându-l să nu mai parcheze neregulamentar. Ulterior, autocamionul și-a văzut de drum.

Amintim că, un caz similar a avut loc în data de 10 decembrie 2019, când o autospecială a pompierilor, aflată în misiune, a rămas blocată în centrul capitalei din cauza unei mașini parcate neregulamentar. Atunci, salvatorii au așteptat minute în șir șoferița care, ulterior, și-a mutat autoturismul. Câteva zile mai târziu, femeia a fost amendată de poliție.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Proteste la Bălți. Localnicii nu sunt de acord cu pedeapsa cerută de procurori pentru carabinierul care a împușcat mortal un tânăr

Proteste în satul Elizaveta din Municipiul Bălți. O mulțime de oameni au ieșit în stradă pentru a cere dreptate în cazul tânărului împușcat moral, în seara de 13 ianuarie de către un carabinier. 

Potrivit portalului de știri nordnews.md, procurorul de caz ar fi cerut de la 10 la 15 ani de detenție pentru suspect, o pedeapsă pe care rudele tânărului decedat o consideră prea blândă. Prin urmare, în data de 17 ianuarie, oamenii au ieșit în stradă.  După câteva ore, aceștia au blocat traseul din sat. Mai mult, tatăl tânărului omorât  s-a culcat pe asfalt pentru a împiedica circulația transportul . Toate aceste acțiuni au fost întreprinse după ce la fața locului nu s-a prezentat niciun reprezentant al procuraturii, ci trei angajați ai poliției, transmite aceeași sursă.

Amintim că totul s-a întâmplat în seara de 13 ianuarie în timp ce victima împreună cu un grup de băieți umblau cu uratul prin sat. După un conflict iscat între carabinierul și tinerii din gașcă, suspectul ar fi tras din arma personală în unul dintre tineri. Imediat, la fața locului a venit poliția și ambulanța.

În data de 16 ianuarie Judecătoria Sîngerei a prelungit mandatul de arest, pe un termen de 30 de zile pe numele suspectului. Acesta nu-și recunoaște vina și pledează nevinovat. Cercetările continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident fatal, la Comrat

Tragedie la Comrat. O femeie de 60 de ani a fost accidentată mortal de un autocamion. Totul s-a întâmplat în seara de 16 ianuarie, în jurul orei 18.00, în localitatea Bugeac.

Martorii de la fața locului au declarat pentru un portal local de știri că totul s-a întâmplat lângă o trecere la nivel cu calea ferată, nu departe de stadionul din Sat. La fața locului au venim mai multe echipe de poliție, dar și o ambulanță. Din nefericire, toate încercările medicilor de a resuscita victima nu s-au soldat cu succes.

Femeia a decedat la fața locului. Potrivit poliției, la volanul autocamionului se afla un bărbat de 50 de ani. Preliminar s-a stabilit că victima ar fi încercat să traverseze strada alergând, în afara trecerii pentru pietoni. Șoferul ar fi observat victima în ultima clipă și nu a reușit să frâneze pentru a evita impactul.

Testat la alcool, s-a constatat că bărbatul nu a urcat la volan în stare de ebrietate. Acum, polițiștii din Comrat au pornit o cauză penală pentru a stabili toate circumstanțele. Dacă se va demonstra că șoferul autocamionului este vinovat de producerea impactului, acesta riscă până la șapte ani de detenție.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii