Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Tânăr din Soroca, salvat de pompieri după ce casa i-a luat foc

Un bărbat a fost salvat de pompieri dintr-un incendiu izbucnit în dimineața zilei de 12 ianuarie într-un apartament din orașul Soroca.

Publicat

Conform primelor informații apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:43. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri care a stabilit că o cameră a unui apartament este cuprinsă de flăcări. Salvatorii au reușit să salveze din odaia cuprinsă de ardere un bărbat în vârsta de 35 de ani. Acesta a fost evacuat din zona de risc, fiindu-i salvată viața. Potrivit primelor cercetări efectuate de specialiști, incendiul ar fi izbucnit din cauza unei țigări nestinse.

În urma arderii, au fost afectate bunurile materiale din interiorul unei odăi.

Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul nu a obținut răspândire.



Moldova

Femeie de 80 de ani, spulberată mortal de un camion, la Drochia. Momentul impactului

În această dimineață, în jurul orei 08:00, polițiștii din Drochia au fost sesizați despre producerea unui accident rutier la o intersecție din oraș.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, o femeie de 80 de ani, care traversa partea carosabilă în loc interzis, a fost accidentată de un camion, condus de un bărbat de 35 de ani.

Victima a fost preluată de echipajul medical de urgență, însă, din nefericire, a decedat în drum spre spitalul raional Drochia.


Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului pentru a stabili cu exactitate cauza tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Doi polițiști de patrulare, reținuți pentru luare de mită: Au fost prinși după un denunț la linia anticorupție

Doi agenți ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au fost reținuți de ofițerii SPIA și procurorii PCCOCS, după ce un șofer i-a denunțat la linia anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne.

Publicat

Potrivit anchetei, cei doi ar fi pretins 300 de euro de la conducătorul auto pentru a nu documenta un presupus caz de conducere în stare de ebrietate. În urma acțiunilor speciale de investigație, polițiștii au fost prinși în flagrant, asupra lor fiind ridicate 300 de euro și 200 de dolari americani.

Cei doi agenți au fost plasați în arest pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă sub conducerea procurorilor PCCOCS.


Autoritățile reamintesc că astfel de cazuri pot fi raportate la linia anticorupție MAI – 1520, iar toți cei implicați beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.


Citește mai departe

Moldova

Masca nu l-a salvat: Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din capitală va sta 8 ani în închisoare.

Va sta după gratii. Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din Chișinău și-a aflat sentința.

Publicat

Conform procuraturi municipiului Chișinău, magistrații au pronuțat recent sentința potrivit căreia, un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Instanța l-a condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor anchetei, în seara zilei de 23 aprilie 2025, inculpatul, purtând o mască medicinală pentru a-și ascunde identitatea, a pătruns în incinta unei instituții de creditare din sectorul centru al municipiul Chișinău. Având asupra sa un obiect asemănător unei arme, acesta a amenințat angajata de la casierie, cerându-i să-i predea toate mijloacele bănești aflate în gestiune.
Sub presiunea amenințărilor, femeia a introdus banii într-o sacoșă aruncată de atacator, care a sustras astfel 47.000 de lei. După ce a părăsit locul faptei, inculpatul s-a deplasat, inițial, într-o altă localitate pentru a ascunde o parte din bani, iar restul sumei a cheltuit-o, ulterior, în străinătate.
În timpul procesului, bărbatul și-a recunoscut vina, explicând că acțiunile sale au fost determinate de datoriile pe care le avea și de nevoia de a obține bani rapid.
Sentința nu este definitive și poate fi atacată cu apel, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii