Rețele de socializare

Moldova

Detalii despre tânăra din Soroca, găsită strangulată. Avea datorii foarte mari

Detalii despre tânăra din Soroca, găsită strangulată în propria casă. Și-ar fi pus capăt zilelor din cauza datoriilor.

Publicat

Informația a fost confirmată pentru echipa 902 de către ofițerul de presă de la IP Soroca, Svetlana Talpă.

Potrivit sursei, cadavrul victimei, în vârstă de 27 de ani a fost găsit de către fratele acesteia, care a chemat poliția. S-a întâmplat în data de 28 decembrie în orașul Soroca. La fața locului, oamenii legii au depistat un bilet de adio, în care scria că tânăra și-ar fi pus capăt zilelor din cauza că ar fi datoare cu careva sume mari de bani,.

Tânăra s-ar fi strangulat prin intermediul unui prelungitor, de lustra situată în dormitorul ei, ca rezultat a decedat, fapt depistat de fratele ei, care a sesizat prin telefon organele competente.


În cadrul cercetării la fața locului, vizual pe corpul cadavrului nu au fost observate careva leziuni corporale, în afară de șanțul de spânzurare, aflat în regiunea gâtului.

Cazul a fost înregistrat în IP Soroca pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Moldova

Alcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.

Un caz mai puțin obișnuit de „răpire a unui automobil” s-a încheiat cu un derapaj spectaculos pe un traseu din raionul Fălești, iar polițiștii investighează acum circumstanțele.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața de 19 martie, în jurul orei 08:50. Proprietarul mașinii, un bărbat de 34 de ani din raionul Telenești, a alertat poliția și a declarat că i-a fost răpită mașina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul păgubaș se afla în vizită la un cunoscut din satul Mărăndeni. Se pare că ospitalitatea a avut un efect neașteptat: gazda, în vârstă de 33 de ani, a luat cheile „fără acord” și s-a urcat la volan.

Plimbarea neautorizată s-a încheiat aproape la fel de repede precum a început: în apropierea satului Răuțel, șoferul a pierdut controlul mașinii și a derapat într-un canal de scurgere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Testul alcoolscopic a confirmat bănuielile: bărbatul avea 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, adică o stare de ebrietate avansată.


Polițiștii continuă să documenteze cazul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.

Polițiștii din Strășeni au intensificat acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri, fiind documentată activitatea ilegală a trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Descinderile au avut loc în localitățile Strășeni, Lozova și Lupa-Recea.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, unul dintre suspecți a fost surprins în flagrant în timp ce ridica o cantitate de marijuana, comandată prin intermediul aplicației Telegram, metodă tot mai des utilizată în distribuirea substanțelor narcotice.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat mai multe substanțe suspecte, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, în vederea stabilirii exacte a tipului și cantității de substanțe interzise.

Persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar polițiștii continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în această activitate ilegală.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Tentația” din vitrină: Un tânăr și o minoră, suspectați că ar fi furat din magazine de tehnică.

„Tentația din vitrină i-ar putea trimite după gratii” – este cazul unui tânăr de 21 de ani și al unei minore de 15 ani, ambii din Chișinău, suspectați de comiterea a cel puțin trei furturi din magazine de tehnică.

Publicat

Potrivit poliției, cei doi ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii, prejudiciul fiind estimat la peste 92 de mii de lei.

Suspecții au fost identificați rapid, iar anchetatorii au stabilit că bunurile furate au fost ulterior vândute.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 4 ani de închisoare.


Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase.


Citește mai departe

topul săptămânii