Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un polițist vindea droguri minorilor

Un polițist din capitală a trecut de partea cealaltă a baricadei, iar acum riscă să nimerească în spatele gratiilor.

Angajatul Inspectoratului de Poliție al sectorului Ciocana a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de vânzarea drogurilor. Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur. Potrivit sursei, polițistul este suspectat că vindea droguri consumatorilor din capitală, printre care și minori.

Bărbatul a fost încătușat în data de 25 noiembrie. Portalul de știri unimedia.md, scrie că reținerea ar fi avut loc în jurul orei 17.00, în sectorul Râșcani.

Deocamdată nu se cunoaște de unde bănuitul ar fi luat substanțele narcotice pe care, ulterior, le comercializa.


Cercetările pe acest caz continuă.

echipa.md


Moldova

Un moldovean de 48 de ani a fost implicat într-un accident în lanț, în Italia

Un moldovean de 48 de ani a fost implicat într-un accident în lanț, în Italia. Totul a avut loc în data de 24 ianuarie, în apropiere de Castel San Pietro.

Potrivit presei din Italia, trei mașini, dar și un autocamion, condus de moldovean s-au tamponat în lanț după ce autoturismul din față a oprit brusc la culoarea roșie a semaforului. Celelalte trei vehicule care se deplasau din urmă, din cauza nerespectării distanței s-au tamponat în autoturismele din fața lor.

Una dintre șoferițe, în vârstă de 42 de ani a fost rănită și a ajuns la spital. Alte persoane nu au avut de suferit.

Poliția din Italia cercetează cazul.

echipa.md


 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Doi moldoveni și un cetățean al Armeniei au fost reținuți în Ucraina în timp ce voiau să treacă peste graniță 15 kilograme de amfetamină

Doi moldoveni și un cetățean al Armeniei au fost reținuți în Ucraina în timp ce voiau să treacă peste graniță 15 kilograme de amfetamină.

Cei trei au fost reținuți în data de 22 ianuarie, în regiunea Odesa. Presa din țara vecină scrie că moldovenii dar și armeanul au fost reținuți cu 15 kg de pastile de tip amfetamină. Prin urmare, oamenii legii din Odesa au început investigațiile iar pastilele depistate au fost transmise spre expertize.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă până la 12 ani de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Turmă de oi, salvată de polițiștii de frontieră din sudul țării

Polițiștii de frontieră din sudul țării l-au ajutat pe un cioban să-și recupereze turma de oi.

Totul s-a întâmplat în data de 26 ianuarie. Gagauzinfo.md scrie că un bărbat din satul Etulia, raionul Vulcănești a fost observat în zona de frontieră. Întrebat de polițiști de ce se află acolo, bărbatul a explicat că a pierdut o turmă de 180 de oi, și nu o poate găsi.

După mai multe căutări, oamenii legii au găsit turma rătăcită.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii