Rețele de socializare

Moldova

Minor, prins cu o armă de foc în zona de frontieră. Băiatul a spus că pistolul este al părinților săi

Un copil minor care deținea fără permisiunea maturilor un pistol, a fost depistat de echipa mobilă a Direcției regionale VEST în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Rusului. Sâmbătă, 23 noiembrie a.c., în proximitatea satului Taxobeni a fost văzută persoana în cauză care se deplasa pe jos spre localitate.

Publicat

Polițiștii de frontieră, aflați în misiune de serviciu, au inițiat discuții cu minorul, fiind cerut ca ultimul să se legitimeze. S-a stabilit că este un locuitor al raionului Fălești și este în vârstă de 16 ani. În timpul verificărilor de rigoare s-a observat la acesta un pistol de model Baikal IJ53M, calibru 4.5 mm. Întrebat despre arma deținută, minorul a declarat că aparține unuia din părinți, fără a preciza detalii privind posesia acestuia.

În aceste condiții, polițiștii de frontieră au sesizat colegii de la Inspectoratul de Poliție Fălești, care continuă cercetările, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

NOTĂ: Poliția de Frontieră alături de alte instituții abilitate intervin cu solicitarea către părinți de a nu lăsa fără supraveghere copii și de a păstra sau folosi armele conform rigorilor legale, pentru a preveni situațiile de pericol pentru viață și sănătate personală.


Moldova

/AUDIO/ Percheziții CNA în mai multe primării: Suspiciuni de lucrări fictive și mită la recepția proiectelor de infrastructură.

Descinderi de amploare în mai multe primării din țară, într-un dosar de corupție care vizează bani publici și fonduri externe destinate proiectelor de infrastructură. Cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore, după perchezițiile efectuate de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți.

Publicat

Anchetatorii au descins în dimineața de 23 februarie în mai multe primării din centrul, nordul și sudul țării, dar și la sediul unui operator economic, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupere a membrilor comisiilor de recepție și delapidarea fondurilor alocate pentru construcția rețelelor de apă și canalizare.

Compania vizată ar fi câștigat mai multe licitații publice organizate de autoritățile locale, pentru lucrări finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Potrivit materialelor cauzei, lucrările ar fi fost executate în localități din raioanele Soroca, Edineț, Glodeni, Sîngerei, Strășeni, Șoldănești, Căușeni și Taraclia. La etapa de recepție, administratorul și mai mulți ingineri ai companiei ar fi oferit bani unor membri ai comisiilor — printre care angajați ai Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, diriginți de șantier, proiectanți sau chiar primari — pentru a nu indica neconformitățile depistate și pentru a semna actele de recepție, în pofida abaterilor existente.


Mai mult, anchetatorii susțin că în unele cazuri ar fi fost trecute în acte lucrări care, în realitate, nu au fost executate, documentele fiind ulterior prezentate spre plată.

Un alt episod ține de reabilitarea unui drum afectat de lucrările la apeduct. Conform datelor preliminare, ar fi fost utilizate doar 84 de tone de asfalt din cele 170 prevăzute, iar stratul aplicat ar fi avut o grosime de aproximativ 6–8 centimetri, în loc de 10 centimetri, așa cum era stabilit în proiect.

În același dosar este documentat și un caz de presupus trafic de influență. Administratorul firmei ar fi transmis 3 500 de euro unei persoane din subordine, care ar fi pretins că poate interveni pe lângă angajați ai Inspecției teritoriale de muncă, ai Inspectoratului de Poliție și ai procuraturii, pentru a evita pornirea unei cauze penale într-un caz privind încălcarea normelor de protecție a muncii, soldat cu vătămarea unui angajat.


Urmărirea penală continuă.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Petrecere „spartă” de mascați: 18 persoane găsite într-o presupusă speluncă pentru consum de narcotice.

Mascații le-au bătut la poartă în plină noapte. O petrecere organizată într-un imobil din sectorul Botanica s-a încheiat cu rețineri, după ce anchetatorii au descins și au găsit în interior zeci de persoane și substanțe interzise.

Publicat

Intervenția a avut loc în noaptea de 21 februarie. Polițiștii și procurorii au acționat în baza unor informații potrivit cărora locuința ar fi fost transformată într-o speluncă pentru consum de narcotice.

În locuință au fost depistate 18 persoane. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe pachețele cu substanțe cu aspect similar cocainei și mefedronei. Acestea au fost expediate la expertiză pentru a fi stabilită cu exactitate compoziția lor.

Cinci persoane suspectate că ar fi organizat și întreținut spelunca au fost reținute.


Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului și rolul fiecărei persoane implicate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Descinderi în cluburi din capitală: Droguri ridicate, trei persoane reținute și dosare penale pornite.

Razii de amploare în mai multe localuri de agrement din capitală. Polițiștii au descins în forță, au ridicat substanțe narcotice, au reținut trei persoane și au pornit trei dosare penale, în cadrul unei operațiuni menite să lovească în consumul și circulația ilegală a drogurilor.

Publicat

Acțiunile au fost desfășurate în noaptea de 21 februarie, în baza unor informații operative, pe fondul intensificării controalelor în zonele de distracție din Chișinău. Oamenii legii au intervenit cu suportul mascaților de la „Fulger”, care au asigurat perimetrele și au participat la verificări.

În timpul descinderilor au fost depistate mai multe tipuri de substanțe narcotice, a căror proveniență și destinație urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Totodată, 29 de persoane aflate în localuri au fost testate la consumul de droguri.

În urma acțiunilor, trei persoane au fost reținute, iar pe numele lor au fost inițiate procese penale. Alte 19 persoane s-au ales cu procese contravenționale, după ce au fost documentate diverse încălcări ale legislației.


Poliția anunță că verificările vor continua și în perioada următoare.


Citește mai departe

topul săptămânii