Rețele de socializare

Moldova

FURT la Vulcănești: Locuința unui tânăr a fost prădată de un consătean, în timp ce proprietarul lipsea de acasă

I-au fost furați banii și pașaportul, în timp ce lipsea de acasă. Un bărbat în vârstă de 22 de ani a alertat poliția după ce în locuința acestuia din satul Cișmichioi din raionul Vulcănești ar fi pătruns hoții.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat în ziua de 3 noiembrie. Lipsa bunurilor, victima a sesizat-o seara când a ajuns acasă, în jurul orei 20.30.  Acesta li s-a plâns oamenilor legii că din locuință i-a fost sustras portofelul cu bani și pașaportul biometric, astfel fiindu-i cauzat un prejudiciu  financiar. O zi mai târziu, pe 4 noiembrie, poliția a pus mâna pe principalul suspect pe acest caz.

Acesta s-a dovedit a fi un consătean al victimei de doar 19 ani. În timpul reținerii, bănuitul avea asupra sa o parte din bunurile furate.

Pe numele tânărului a fost pornit un dosar penal pentru furt, iar dacă vina-i va fi demonstrată el riscă amendă până la  117.500 de lei sau pușcărie până la 5 ani.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.

Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.

Publicat

Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.

Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.

În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.


Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.

Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.


Citește mai departe

Moldova

Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.

O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.

Publicat

Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.

Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.

Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.

Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.

Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.


Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.

În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii