Moldova
Noi detalii despre accidentul cu BMW la Ciocana, soldat cu moartea unui tânăr
Au apărut noi detalii despre accidentul provocat noaptea trecută de un șofer cu BMW care a lovit un tânăr în vârstă de 25 de ani în timp ce traversa strada neregulamentar. În urma accidentului tânărul a murit pe loc, iar șoferul a dat bir cu fugiții.

Sursele Deschide.MD apropiate anchetei, sub protecția anonimatului, ne-au comunicat că BMW-ul care a fost implicat în accident a fost găsit la un garaj de pe strada Maria Drăgan. Proprietarul automobilului l-a lăsat vineri acolo pentru a fi efectuate unele lucrări tehnice.
Oamenii legii au stabilit că noaptea trecută un bărbat care lucra la acel garaj a luat mașina fără permisiunea proprietarului și a decis să facă o tură prin oraș, însă din nefericire l-a accidentat pe tânărul de 25 a de ani care în urma traumatismelor a decedat în drum spre spital.
Sursele ne-au mai spus că cel care se afla la volanul BMW-ului este un bărbat în vârstă de 36 de ani, originar din localitatea Cupcini, raionul Edineț, anterior judecat, iar în prezent oamenii legii interprind toate măsurile de rigoare pentru stabilirea lucului aflării acestuia șu ulterioara reținere a acestuia.
Pe numele său a fost pornit un proces penal, iar dacă vinovăția sa va fi demonstrată, ultim ul riscă ani grei de pușcărie.
Moldova
O femeie a fost tamponată de o mașină, la Edineț. Victima a ajuns la spital.
De pe trecerea de pietoni direct pe patul de spital. Este vorba despre o femeie de 76 de ani, care a fost luată pe capota unei mașini în timp ce traversa regulamentar strada. Accidentul s-a întâmplat în dimineața de 16 august, în municipiul Edineț.

Potrivit poliției, un bărbat de 62 de ani, aflat la volanul unui automobil, nu ar fi acordat prioritate și a tamponat victima chiar pe zebră.
Impactul a fost surprins de o cameră de supraveghere instalată în apropiere. În imagini se vede cum mașina lovește cu putere victima și o aruncă la câțiva metri distanță. Șocat,
conducătorul auto iese din mașină și aleargă spre femeie, în timp ce mai mulți martori oculari solicită intervenția echipelor specializate.
În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar șoferul a fost documentat de polițiști.
Poliția menționează că, șoferul nu se afla în stare de ebrietate.
La moment, oamenii legii stabilesc din ce cauză șoferul nu ar fi acordat prioritate pietonului, dar și ce pedeapsă riscă acesta.
Moldova
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
Coliziune fatală în sudul țării. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce tricicleta pe care o conducea a fost tamponată în plin de un camion. Totul s-a întâmplat în seara de 17 august, în localitatea Valea Perjei din raionul Cimișlia.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:15, când un șofer de 70 de ani, aflat la volanul unui autocamion, a lovit din spate o tricicletă electrică staționată pe carosabil.
La ghidon se afla un bărbat de 72 de ani, care, din cauza loviturii extrem de puternice, a decedat pe loc.
Potrivit poliției, victima circula pe timp de noapte fără ca vehiculul să fie dotat cu lumini. Mai mult, acesta nu purta nici vestă reflectorizantă și nici echipament special, fapt ce a redus considerabil vizibilitatea sa în trafic pe timp de noapte.
Șoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
Ar fi convins o femeie de 76 de ani să le dea peste 100 de mii de lei, promițându-i profituri fabuloase din investiții pe piețele valutare, în mediul online. Este vorba de doi bărbați de 19 și 35 de ani, originari din Taraclia și Chișinău, care au fost reținuți de polițiștii de la Botanica, fiind bănuți de escrocherie.

Potrivit poliției, prin intermediul unei aplicații mobile, escrocii ar fi ademenit victima cu promisiuni de câștiguri rapide și sigure. Femeia a ajuns să transfere suma considerabilă în valută străină, bani care urmau să ajungă în buzunarele grupării criminale.
În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reținut doi membri ai rețelei, care aveau rolul de a colecta și transmite banii obținuți ilegal.
Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi dovedită, riscă între 4 și 8 ani de închisoare.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili câți membri are, de fapt, gruparea, dacă mai există victime și, totodată, pentru a recupera prejudiciul provocat.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii, în special persoanele în vârstă, să fie prudenți și să nu se lase convinși de promisiuni de câștig rapid în mediul online. Orice suspiciune trebuie raportată imediat autorităților.
-
Moldova4 zile în urmă
Și-a găsit sfârșitul la scăldat: O femeie s-a înecat în iazul din satul Bușila.
-
Moldova5 zile în urmă
Crimă mușamalizată șapte ani: Un primar din florești, un medic legist și doi complici- reținuți.
-
Moldova7 zile în urmă
Ultima oră! Un fost judecător, găsit împușcat în cap sub un pod din capitală
-
Diaspora6 zile în urmă
Italia: Un copil de 4 ani din R. Moldova, mort după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare
-
Moldova3 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova6 zile în urmă
Incendiu mortal, la Sadova: Un bărbat a fost găsit decedat într-o locuință mistuită de foc.
-
Moldova11 ore în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldova5 zile în urmă
Graba a băgat-o în spital: O femeie a fost tamponată de o mașină când traversa strada neregulamentar