Rețele de socializare

Moldova

Accidentul fatal din sectorul Ciocana. Suspectul – reținut pentru 72 de ore.

Bărbatul de 36 de ani, care ar fi lovit mortal, cu un BMW, un tânăr, care traversa strada a fost reținut pentru 72 de ore.

Publicat

Poliția Capitalei a venit cu un comunicat, în care oferă mai multe detalii despre caz.

În comunicat este specificat că un bărbat în vârstă 36 de ani, originar dintr-o localitate din or. Edineț, a fost reținut de polițiștii Secției supraveghere transport și circulație rutieră din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție Bender, fiind suspectat de comiterea unui accident rutier, urmare la ce a survenit decesul unui tânăr de 25 de ani.

Dispeceratul Direcție de Poliție mun. Chișinău, a fost alertat noaptea trecută, în jurul orei 02.40, precum că pe str. M. Drăgan, s-a produs un accident rutier unde a fost tamponat un pieton. La fața locului grupa operativă a stabilit că un BMW, a tamponat un pieton după care a părăsit locul accidentului rutier. Tânărul a fost preluat de un echipaj medical, dar în urma traumelor primite a decedat în drum spre spital.


In acest caz polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigație în depistare automobilului cât și a șoferului care a comis accidentul rutier. Astfel, în urma acțiunilor întreprinse de forțele de ordine automobilul a fost depistat abandonat într-o curte de pe str. M. Drăgan.

Totodată urmare a măsurilor de investigație întreprinse de polițiști a fost stabilit traseul de deplasare a individului, acesta avea intenția de a părăsi teritoriul R. Moldova, fiind reținut la intrarea în or. Bender. Bărbatul a fost escortat la sediul Direcției de Poliție mun. Chișinău, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție mun. Chișinău și cercetat penal în baza art. 264 “Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport” și 266 “Părăsirea locului accidentului rutier”. Conform legislație în vigoare acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii