Rețele de socializare

Moldova

Mai multe ilegalități au fost consemnate în weekendul trecut la frontiera de nord a țării

Mai multe ilegalități au fost consemnate în weekendul trecut la frontiera de nord a țării. Doi conaționali și o cetățeancă a Ucrainei sunt documentați pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, trafic ilicit de substanțe otrăvitoare și uz de fals în acte oficiale.

Publicat

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliţiei de Frontieră Larga, patrula mobilă a sesizat prezența unei persoane, care în pas grăbit înainta dinspre linia de frontieră spre interiorul țării. La fața locului a fost identificată o cetățeancă a Ucrainei, în vârstă de 44 de ani. Din cercetările primare s-a confirmat ilegalitatea comisă, în mod fraudulos a traversat frontiera moldo-ucraineană. Conform acordului de readmisie dintre state, cetățeanca a fost transmisă părții ucrainene.

Totodată, în punctul de trecere Medveja, subdiviziune a SPF Larga, a fost depistată o locuitoare a raionului Briceni, care a ascuns în geanta personală șase pachețele cu substanțe chimice. În baza analizei de risc și unor suspiciuni existente asupra cetățencei, polițiștii de frontieră au supus-o unor verificări suplimentare, inclusiv bunurile acesteia. Ca urmare, în geantă, învelite într-un pachet de polietilenă s-au depistat șase pachețele, fiecare câte 200 g, în care se conțineau substanță asemănătoare, după culoare și miros, cu otravă pentru rozătoare. La audieri, femeia a refuzat să dea declarații pe faptul celor depistate. În continuare se efectuează cercetări în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în infracțiune, iar cetățeanca riscă pentru fapta sa o sancțiune penală.

Ultima ilegalitate a fost înregistrată în punctul de trecere Lipcani, unde un cetățean moldovean a prezentat pentru mijlocul de transport asigurarea auto Cartea Verde falsificată. Documentul cu pricina a fost depistat în timpul controlului de nivelul II, ceea ce presupune o verificare amănunțită a actului cu tehnica din dotare. Polițiștii de frontieră au constatat că însăși semnătura nu era una originală.


Conform procedurilor, documentul a fost ridicat și transmis către expertiză, iar conducătorul auto și-a procurat altă asigurare auto pentru a-și putea continua călătoria, însă acest fapt nu-l va scuti de răspundere pentru folosirea actelor oficiale false.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii