Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un cetățean al României și-a ticsit mașina cu țigări din R. Moldova și s-a pornit spre casă. Câinele NERO i-a dat planurile peste cap.

Peste 80 de pachete cu țigări au fost ascunse în portbagajul unui autoturism care urma să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Incidentul a fost consemnat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești – Galați împreună cu angajații Serviciului Vamal, în această noapte.

Publicat

La linia de control s-a apropiat un mijloc de transport de model Dacia Logan, cu plăcuțele de înmatriculare românești. După examinarea actelor de călătorie, în baza analizei de risc s-a recurs la verificări adiționale asupra mașinii fiind implicat și câinele de serviciu Nero. Astfel că, patrupedul a semnalat existența pachetelor cu țigări în regiunea portbagajului.
Din cercetările preliminare, s-a constatat că produsele de tutungerie aveau producători diferiți cu timbru de acciz al Republicii Moldova. Audiat despre cele depistate, conducătorul auto, locuitor al orașului Vaslui, România, s-a eschivat de a comunica detalii. Conform procedurii a fost întocmit proces verbal, iar continuitatea acțiunilor sunt realizate de către angajații Serviciului Vamal pentru elucidarea circumstanțelor.


Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Tânăra care apare în imagini este căutată cu disperare de rude, după ce de câteva zile aceștia nu cunosc nimic despre locul aflării ei. Disperate, familia și apropiații s-au adresat după ajutor la organele de poliție.

Publicat

Este vorba despre Ella Golberg Isaac, în vârstă de 26 de ani. În noaptea de 3 decembrie, în jurul orei 01:25, aceasta a părăsit locuința situată pe strada Ciocârliei din cartierul Telecentru al capitalei, fără a anunța pe cineva despre direcția sa de deplasare, iar de atunci rudele i-au pierdut urma.

Potrivit orientării publicate de poliția capitalei, tânăra are înălțimea de 1,80 m, corpolență slabă-atletică, păr blond, tuns scurt, și ochi căprui. În momentul dispariției purta o geacă roz, blugi albaștri, hanorac cu glugă de culoare gri și adidași albi combinați cu roz. De asemenea, avea asupra ei un rucsac de culoare roz.

În acest context, poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul în care recunosc persoana din imagini și dețin informații despre locul aflării acesteia, să apeleze imediat numărul de telefon indicat pe ecran sau Serviciul unic 112. Orice detaliu contează.



Citește mai departe

Moldova

Rețea de trafic de hașiș în colegiile din Chișinău: patru elevi, reținuți după două luni de investigații

Ofițerii Antidrog ai INI, împreună cu procurorii de la Botanica, au destructurat o grupare formată din patru tineri de 18–20 de ani, elevi ai unui colegiu sportiv din capitală, care vindeau hașiș în instituțiile de învățământ.

Publicat

Potrivit anchetei, suspecții au creat o schemă prin care cumpărau droguri angro, la preț redus, apoi le divizau în doze mici și le vindeau colegilor și prietenilor „de încredere”. Unul dintre ei, anterior reținut pentru trafic de droguri, se ocupa de procurarea hașișului.

La sfârșitul lunii noiembrie, doi dintre tineri au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 50 de grame de hașiș unui investigator sub acoperire. Perchezițiile efectuate în același timp au dus la reținerea celorlalți doi membri ai rețelei.


Poliția a ridicat droguri în valoare de aproximativ 100.000 de lei, cântare de precizie, ambalaje și carduri folosite în tranzacții. Toți cei patru suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Au omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI au reținut două persoane implicate în omorul unui bărbat de 58 de ani, comis în septembrie 2025 în localitatea Văsieni din raionul Telenești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, victima fusese dată dispărută la 5 octombrie, iar corpul său neînsuflețit a fost descoperit de fiul său, într-o zonă din extravilanul localității.

Acesta prezenta semne de moarte violentă, cadavrul fiind carbonizat. Imediat după descoperire, la caz au fost implicate subdiviziunile specializate ale IGP pentru investigarea circumstanțelor.


Ancheta a arătat că victima locuia singură și avea un conflict cu un bărbat din localitate.

Cei doi suspecți, un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, au aflat despre conflict și s-au dus la domiciliul victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, au agresat bărbatul, apoi l-au transportat cu o căruță pe un câmp, unde l-au incendiat.

Datorită măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, suspecții au fost identificați, reținuți și audiați, recunoscându-și vina și colaborând cu ancheta.


La solicitarea Procuraturii Orhei, minorului de 15 ani i s-a aplicat măsura preventivă de arest la domiciliu, iar tânărul de 26 de ani a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 11 Bălți. Ambii au fost recunoscuți în calitate de învinuiți.

Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

topul săptămânii