Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Acuzat de șantaj și amenințarea cu moartea

Un bărbat de 43 de ani, din Soroca, a fost reținut și riscă la 15 ani de pușcărie. Acesta este suspectat că l-ar fi bătut și amenințat cu moartea pe un bărbat de 52 de ani sub pretextul unei datorii. În așa fel ar fi obținut de la victimă 400 de mii de lei. Polițiștii l-au filat pe suspect, iar în data de 15 octombrie l-au reținut chiar în momentul când hărțuia victima. Acesta a fost reținut cu ajutorul mascaților de “Fulger”.

Publicat

Potrivit poliției, suspectul l-ar fi șantajat și maltratat psihologic de mai multe ori pe bărbatul de 52 de ani. Într-o înregistrare telefonică, pusă la dispoziția presei, de către poliție, se aude cum suspectul îl amenință cu moartea pe bărbat și-l intimidează cerându-I bani. Potrivit poliției, acesta pretindea o tranșă de 10.000 de dolari.

– Acuși e 5, măi?

– N-am ce face. Așteaptă-mă.


– Ce n-ai ce face, dobitocule? Eu ți-am zis să vii lângă mine. 20 de bâte în cap și o să ne ducem și  o să căutăm bani. Oricum o iei. Îți crăp capul, dobitocule. Vrei nu vrei îți crăp capul!

– Ei bun, măcar…

– Și tare, măi. Și tare, nu, așa!


– Bine.

– Serios, îți spun!

– Bine.


– Serios, îți tai gâtul! Unde-s banii?! Gata, n-ai viață! Vino încoace!

Oamenii legii spun că, pe lângă victimă, în așa mod, suspectul amenința și rudele bărbatului. Prin amenințare și răfuială fizică, el ar fi obținut bunuri în valoare totală de 235 mii lei. Prejudiciul cauzat victimei depășește 400 de mii de lei. Bărbatul, anterior judecat pentru infracțiuni similare, a fost reținut și este cercetat într-o cauză penală pentru șantaj. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 15 ani de pușcărie.

echipa.md


Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

Ediție TV

„Dreptate pentru Ana-Maria”. Zeci de oameni au ieșit în PMAN cerând autorităților să înăsprească pedepsele pentru violența asupra femeilor

Zeci de oameni au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, cerând autorităților să facă dreptate în cazul tinerei de 19 ani, găsită moartă la Telenești, la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în orașul Orhei.

Publicat

Organizatorii acțiunii stradale spun că în acest fel fac apel către instituțiile statului și cer politici eficiente pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.

Pe lângă activiști și cetățeni simpli au venit la manifestație. Oamenii spun că trăiesc un sentiment profund de tristețe și frică.

Între timp, oamenii legii continuă investigațiile. Potrivit poliției, Ana-Maria încă era în viață atunci când a fost scoasă din casa suspectului și urcată în portbagajul mașinii. O cauză preliminară a decesului tinerei ar fi o lovitură puternică la cap. La moment, anchetatorii au dispus efectuarea a zeci de expertize pentru a elucida cazul.


Victima, în vârstă de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat pe 12 aprilie într-o mașină de ocazie la Orhei, după care a dispărut. După opt zile de căutări în care au fost implicați sute de polițiști și voluntari, trupul neînsuflețit a fost găsit într-o pădure, la 21 de kilometri de casa suspectului, în satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

Șoferul mașinii în care a urcat fata, este deocamdată singurul suspect în acest caz.

Acesta este fost polițist și fost angajat al Administrației Penitenciarelor și a fost reținut la patru zile distanță din ziua dispariției fetei. Bărbatul are statut de învinuit și e plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Acesta nu colaborează cu anchetatorii.


Codul Penal prevede pentru o asemenea infracțiune pușcărie de la 15 până la 20 de ani sau detenție pe viață.

Pe 23 aprilie, Ana-Maria a fost petrecută pe ultimul drum.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii